Plângerea penală va fi depusă pentru abuz
în funcţie împotriva intereselor publice şi asociere în vederea comiterii
de infracţiuni. Primarul Constanţei a cerut Procuraturii să fie citaţi
ca martori membrii comisiei de retrocedare din Primăria Generală din
timpul lui Traian Băsescu.
La final, după ce propunerea sa a fost votată în unanimitate de către
CN al PSD, Mazăre a declarat că "acesta este premiul pentru
câştigarea alegerilor" şi că "bărbăţia se câştigă în alegerile din
România".
Mazăre declarase anterior de la tribuna consiliilor naţionale reunite
ale PSD că Traian Băsescu a retrocedat, pe când era primar, clădirea
"Ciclop" de pe Calea Victoriei, într-un mod "revoltător de ilegal", şi,
arătând sălii un dosar, i-a cerut preşedintelui de şedinţă, lui Adrian
Năstase, să supună la vot propunerea ca cererea penală împotriva
şefului statului să fie semnată de PSD.
Năstase i-a reamintit lui Mazăre că şedinţa este una comună PSD-PC şi
că nu poate supune acum la vot propunerea lui, dar l-a asigurat că va
face acest lucru în şedinţa separată a Consiliului Naţional al PSD.
Năstase nu s-a abţinut şi a spus şi o glumă. "Eu, dacă aş putea, aş
pune deja rezoluţia", a declarat fostul premier, în râsetele sălii.
Anterior, înainte de a cere PSD să semneze o cerere de urmărire penală
care să investigheze modul în care Băsescu a făcut retrocedarea
clădirii, Mazăre s-a lansat într-o serie de atacuri la adresa
preşedintelui. "Traian Băsescu pozează în cavaler al dreptăţii şi e
plin de bube râioase ca cele pe care vi le-am arătat", a declarat
primarul Constanţei. Mazăre a spus şi despre Daniel Morar, şeful DNA,
că este "un buboi" pus să hăituiască pesedişti. El a spus că Morar i-a
închis lui Traian Băsescu dosarul Flota, i-a făcut două expertize, în
timp ce lui, de câţiva ani îi refuză una.
Potrivit Constituţiei, preşedintele României nu poate fi anchetat penal, având imunitate.
Şeful statului acuză PSD de imaturitate
Preşedintele Traian Băsescu regretă lipsa de maturitate a liderilor PSD care încearcă să creeze impresia că toţi ceilalţi oameni politici sunt ca ei. Aceasta este reacţia preşedinţiei la atacurile de vineri ale lui Radu Mazăre, reacţie transmisă purtătorul de cuvânt al administraţiei prezidenţiale Valeriu Turcan.













