PSD va depune moţiunea de cenzură pe data de 17 mai, atunci când se împlinesc patru luni, trei săptămâni şi două zile de când România este condusă de Guvernul Boc, a anunţat senatorul Lia Olguţa Vasilescu.
"Am definitivat textul moţiunii de cenzură, pe care îl vom transmite BPN. Propunerea noastră, până la următoarea şedinţă a BPN, este ca moţiunea să fie introdusă pe 17 mai, atunci când vom comemora 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile zile din drama pe care o trăiesc românii, dramă care s-ar putea intitula <România - un fleac, au ciuruit-o>", a spus Vasilescu, precizând că titlul moţiunii este se referă la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu de după câştigarea celui de-al doilea mandat.
Senatorul a explicat că moţiunea, care are aproximativ 40 de pagini, se va concentra, printre altele, pe teme precum: situaţia economică şi financiară a României, problemele privind salariile, pensionarii, şomajul, neaccesarea fondurilor europene, agricultura "adusă la sapă de lemn", colapsul social, transporturile "trase pe dreapta, egalitatea de şanse "doar pentru camarila portocalie", şi România, "care a devenit o republică a procurorilor şi pentru care se pregăteşte o Constituţie tot portocalie ".
Olguţa Vasilescu a spus că textul moţiunii nu a fost transmis şi PNL, urmând ca o decizie politică să fie luată între Victor Ponta şi Crin Antonescu, dacă liberalii doresc să o susţină. Senatorul PSD a spus că nu au avut loc discuţii cu UDMR, urmând ca astfel de deczii să fie luate în Biroul Permanent Naţional.
"Deocamdată nu l-am transmis încă PNL, iar decizia politică urmează să fie luată între preşedinţii celor două partide. Este documentul de lucru al departamentelor, noi ne-am făcut treaba, ni s-a cerut textul moţiunii de cenzură, astăzi suntem gata cu el. Înţeleg că cei de la PNL încă mai lucrează la text, noi putem anunţa astăzi că suntem gata", a încheiat Vasilescu.
Prezent la mitingul de la Lupeni, pe 1 mai, Victor Ponta a anunţat că PSD va depune o moţiune de cenzură la adresa actualului Guvern în această sesiune parlamentară. "În aceste luni vom depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Boc. Trebuie să îi dăm jos! Este cel mai prost Guvern din ultimii 20 de ani! Dacă PDL şi trădătorii nu vor vota moțiunea de cenzură, strada ne va ajuta", a spus Victor Ponta.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M