Clasa politică românească este împărţită în ceea ce priveşte decizia celor 350 de primari şi consilieri locali care au votat ca maghiara să fie limba oficială în autoproclamatul Ţinut Secuiesc. UDMR se dezice de acţiunile Forumului Civic Maghiar, la care nici nu a participat. PD-L şi PNL spun că aceste decizii nu-şi au rostul. Iar PSD dă vina pe PD-L pentru că, spun social-democraţii, partidul condus de Emil Boc cedează prea mult în faţa maghiarilor.
Premierul Emil Boc nici nu vrea să audă de propunerea Forumului Civic Maghiar de a oficializa limba maghiară în administraţia publică locală. "Trebuie să respecte Constituţia. Constituţia României se aplică, nu se negociază, n-avem ce discuta", a declarat prim-ministrul.
Democrat-liberalii, ca de altfel şi cei de la PNL, spun că decizia luată la Sfântu Gheorghe nu are nicio valoare. Cel mult, susţin ei, ar putea fi o temă de dezbatere, dar nimic mai mult. "Este o decizie naivă care n-are nicio legatură cu realitatea. N-are altă logică decât de a crea o emulaţie, o idee electorală, cine ştie or fi având vreo alegere internă în zona respectivă. Nu se discută caracterul naţional, unitar al României, limba României şi nicio altă autonomie decât cea care e prevăzută de lege şi constituţie", a spus şi deputatul PD-L, Mircea Toader.
Nici vicepreşedinte PNL Mihai Voicu nu recunoaşte validitatea hotărârilor secuilor. "Există o constituţie şi o legislaţie în vigoare. De aceea, ceea ce s-a întâmplat acolo nu se poate spune că s-a luat o hotărâre, ci mai degrabă că există o propunere de dezbatere publică pe acest subiect, ceea ce este cu totul şi cu totul altceva din punct de vedere legal şi constituţional nu are niciun efect.
Social-democraţii, în schimb, cer o reacţie urgentă din partea principalelor structuri de decizie ale statului. Totodată, ei îi acuză pe cei de la PD-L că fac prea multe concesii minorităţii maghiare. "Instituţiile statului, premierul, preşedintele trebuie să exprime în cel mai scurt timp un punct de vedere care din păcate se accentuează şi din cauza concesiilor pe care PDL le-a făcut UDMR. Dorinţa de a-şi impune acest guvern, de a crea o majoritate l-a adus în situaţia de a ceda foarte mult până la limita încălcării Constituţiei", a adăugat purtătorul de cuvânt PSD, Radu Moldovan.
Cei de la UDMR se dezic de deciziile luate la Sfântu Gheorghe. Ei nici măcar nu au participat la întâlnire şi spun că au propriile proiecte care vizează comunitatea maghiară, pe care o reprezintă. Marko Bela, preşedintele UDMR a negat orice implicare a partidului său. "Cei care s-au întrunit încearcă să adere la ceea ce a spus de mai multe ori UDMR, şi anume că limba maghiară în anumite zone trebuie să aibă un statut oficial. Nu a fost organizatorul acestei reuniuni şi nu a participat la aceasta reuniune", spune Marko Bela.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M