Liberalii din întreaga ţară au fost chemaţi sâmbătă să valideze Uniunea dintre Alianţa de Centru-Dreapta PNL-PC şi PSD. De altfel, cele trei partide au stabilit deja agenda politică a alianţei, dar şi modul în care uniunea va funcţiona.
La începutul şedinţei, Antonescu a explicat motiv care l-a determinat să încheie o alianţă cu PSD şi PC: "Regimul Băsescu a eşuat, imaginea României e depreciată grav în plan internaţional".
La final, Delegaţia Permanentă a PNL a aprobat înfiinţarea USL, fiind înregistrate doar un vot împotrivă şi opt abţineri. Deputatul PNL Ludovic Orban este singurul liberal care a votat împotriva intrării partidului său în Uniunea Social-Liberale, potrivit unor surse, conform NewsIn.
Consiliul Naţional al PC a aprobat formarea USL
Tot sâmbătă, Consiliul Naţional al PC a aprobat formarea USL, în favoarea propunerii votând 388 de delegaţi, în timp ce 13 s-au împotrivit, iar 14 s--au abţinut, a declarat preşedintele conservatorilor, Daniel Constantin.
Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat sâmbătă, în cadrul Consiliului Naţional al formaţiunii, că este "convins" că alianţa USL nu va funcţiona uşor, iar, dacă principiile PC vor fi încălcate, va fi primul care va propune retragerea conservatorilor din alianţă.
Ponta, despre alianţa cu PNL şi PC: Ne unim în faţa axei răului Băsescu-Boc-Udrea
Consiliul Naţional al PSD a aprobat, cu 922 de voturi pentru şi un singur vot împotrivă, constituirea Uniunii Social Liberale.
În discursul susţinut în faţa delegaţiilor Consiliului Naţional al PSD, preşedintele social-democraţilor, Victor Ponta, a susţinut că unirea din PSD și ACD este necesară, fiind o aliantă a binelui împotriva Axei Răului, reprezentată de Traian Băsescu, Emil Boc şi Elena Udrea.
Liderul social-democrat Victor Ponta a susţinut, în faţa delegaţiilor prezente la Consiliul Naţional, că PSD şi PNL au ajuns la concluzia că niciunul dintre cele două partide nu va mai putea colabora vreodată cu PDL. Victor Ponta a afirmat, totodată, că unul dintre marile obiective ale noii alianţe este îndepărtarea PDL şi a lui Traian Băsescu de la putere.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M