PSD şi PC au semnat protocolul pentru formarea alianţei politice
Realitatea TV
2008-05-06 16:23:29
Mircea Geoană: Este o nouă generaţie de acord politic între PSD şi PC
închide
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a precizat că acesta este "un nou gen de acord politic între PSD şi PC care reflectă lecţiile politice pe care le-am învăţat. Este o alianţă politică, un conglomerat între PSD-PC, care are ca obiectiv politic câştigarea alegerilor parlamentare din toamnă şi câştigarea alegerilor prezidenţiale din 2009". Legat de programul politic al alianţei, preşedintele PSD a spus că acesta s-a dorit a fi "o complementaritate" a doctrinelor: "Programul nostru de guvernare va fi făcut pe baza experienţelor acumulate în activitatea politică".
Mircea Geoană a mai spus că nu are ce să le reproşeze celor din PC şi că cele două formaţiuni politice vor merge pe liste separate la alegerile locale.
Liderii PSD şi PC au avut mai multe runde de negociere zilele trecute la sediul de campanie al social-democraţilor, pentru a discuta o alianţă politică, finalizate joi cu semnarea acestui protocol. Consiliul Naţional al PSD, reunit miercuri seară, a aprobat cu largă majoritate alianţa politică cu PC.
Un număr de 22 de membri în Consiliul Naţional (CN) au votat împotriva alianţei, în timp ce 13 s-au abţinut. La şedinţă au participat în jur de 300 de persoane, adică mai puţin de jumătate din totalul CN. Anterior, decizia a fost validată şi de Comitetul Executiv. Preşedintele Mircea Geoană a susţinut că este nevoie de o alianţă politică şi de un protocol care să ofere garanţia unei susţineri în orice situaţie.
În 2004, PSD şi PC, la vremea respectivă PUR, au participat la alegerile parlamentare în alianţa "Uniunea Naţională PSD+PUR". Imediat după câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Traian Băsescu, PUR a renunţat la înţelegerea cu PSD pentru a intra la guvernare alături de Alianţa DA PNL-PD şi UDMR.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 






Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...
Jandarmii au deszapezit la Buzau
Ungureanu il poceste pe Nazare
Deszapezire in Bucuresti
Pe trotuarele din Bucuresti nu se poate circula








Feedback

