"Nu mă aştept la nimic (...) Nu cred că vor fi puse organizaţii
în discuţie, nu mă aştept la asta (...) Sunt
demisii, au fost săptămâna trecută organizaţii care şi-au depus demisia
la biroul permanent, Giurgiu, Alba, Arad", a declarat Miron Mitrea.
"Sunt de acord
cu candidatura lui Năstase la preşedinţie, dar nu este singura posibilitate, pot
fi şi alte variante. Un Congres al partidului va decide", a precizat şi Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD.
Chiar dacă rezultatele alegerilor locale încă produc seisme la nivelul local, PSD este în fierbere. Vrea cu orice preţ puterea. În PSD se antrenează de zor aproape 20 de potenţiali "miniştri" ai viitorului Guvern PSD-PC. Un executiv din care va lipsi Adrian Năstase care se pregăteşte pentru prezidenţiale.
Primii pe lista cabinetului din umbră par a fi chiar gazdele reuniunii social-democrate. "În mod clar în Guvernul viitor, dacă şi la parlamentare vor avea un scor similar, veţi avea un ministru din Constanţa", a precizat Mircea Geoană.
În timp ce Geoană îşi face Guvern, pe care şi-ar dori să-l şi conducă, lui Adrian Năstase i se pregăteşte o altă destinaţie: Palatul Cotroceni. Într-un interviu, fostul premier PSD a spus că vrea să candideze la Preşedinţie. Reacţiia şefului său de partid nu s-a lăsat aşteptată. Mi se pare o declaraţie naturală. Adrian Năstase are şanse reale pentru o astfel de situaţie", a spus preşedintele PSD.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M