Liderul eurodeputaţilor PSD a prezentat date referitoare la rata de absorbţie a fondurilor UE de către Guvern după ce a acuzat că, deşi Traian Băsescu a fost joi la Palatul Victoria pentru a discuta subiectul fondurilor UE, nu s-a întâmplat nimic. "Fiecare ministru a fost evaluat, dar păsuit, deşi niciun minister nu a reuşit să atragă peste 20% din fondurile europene", a spus acesta.
Mai mult, a amintit Ivan, la finalul lunii iunie, preşedintele CE Jose Manuel Barroso i-a trimis premierului Emil Boc o scrisoare în care îşi exprima "nemulţumirea şi îngrijorarea" pentru rata scăzută de absorbţie a fonduriloe europene, plasând România pe ultimul loc în Uniune.
"România contribuie la bugetul UE cu 3,1 milioane euro pe zi, în timp ce absoarbe din fonduri europene doar 1,5 milioane euro pe zi. Asta înseamnă că dăm mai mult la UE, în condiţiile în care suntem cea mai săracă ţară a UE. Ca să atragem toţi banii de care beneficiază România, rata de absorbţie ar trebui să fie de 8 milioane de euro pe zi. Dacă scădem cele doar 1,5 milioane de euro pe zi care îi atragem, asta înseamnă o pierdere zilnică de 6,5 milioane de euro", spune Ivan.
Astfel, în ceea ce priveşte fiecare minister în parte, pe Programele Operaţional Sectoriale, cel mai bine situat minister este MDRT, condus de ELena Udrea, care a atras 21,5% din fonduri, adică 3,5 miliarde lei, dintr-un total de circa 15 miliarde alocaţi.
Cel mai slab minister este cel al Transporturilor, condus de Anca Boagiu, care a atras doar 2,61% din fonduri, respectiv 1,9 miliarde lei din 21 miliarde.
Pe POS Mediu, unde responsabil este Laszlo Borbely, plăţile efectuate au fost de 9,86%, adică 1,9 miliarde lei, din 21 miliarde. La Ministerul Economiei, pe POS privind creşterea competitivităţii economice, au fost atrase doar 12,58% din fonduri, adică 1,5 miliarde de lei din circa 8,6.
Pe POSDRU, unde responsabil este în acest moment ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, au fost atraşi 19,1% din fonduri, 2,8 miliarde de lei din 14,3 miliarde, însă Ivan acuză că situaţia din acest minister este provocată de fostul ministru, Ioan Nelu Botiş.
În ceea ce priveşte MAI, pe POS pentru dezvoltarea capacităţii administrative, Traian Igaş a reuşit să absoarbă doar 7,4% din fonduri, respectiv 67 milioane lei din 486 milioane.
Valerian Vreme, de la Ministerul Comunicaţiilor, a absorbit doar 10% din fonduri, adică 35 milioane euro din circa 386 milioane. La Agricultură, unde responsabil este Valeriu Tabără, au fost absorbite 19% din fonduri, respectiv 2 miliarde euro din circa 10 miliarde.
"Ca viziune de ansamblu, pe tot Guvernul, rata de absorbţie este 11-12%", a spus Ivan.
Social-democratul a precizat că datele prezentate sunt "date publice", culese de la ministere din informaţiile avansate de acestea, şi nu sunt "informaţii pe care să le fi obţinut noi pe surse".
Comitetul interministerial pentru monitorizarea absorbţiei fondurilor structurale a analizat, joi, stadiul utilizării fondurilor europene, analiză în urma căreia a rezultat că Ministerele Economiei şi Mediului nu şi-au atins parametrii fixaţi pentru primele şase luni ale anului 2011.
Miniştrii au prezentat în cadrul reuniunii problemele de ordin tehnic cu care s-au confruntat în procesul de utilizare a fondurilor europene, precum şi care a fost gradul aborbţiei. În urma datelor prezentate, s-a ajuns la concluzia că Economia şi Mediul au fost singurele ministere care nu atins pragurile fixate pentru primul semestru. În consecinţă, miniştrii de resort vor trebui să vină cu un raport suplimentar în ceea ce priveşte cauzele acestei situaţii.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M