Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

PSD nu renunţă la suspendarea preşedintelui

PSD continuă demersul pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Social-democraţii sunt convinşi că acest lucru se va întâmpla, pentru că la votul din Parlament vor avea sprijinul PC şi PRM.

Mircea Geoană a recunoscut că partidul său negociază cu PRM pe tema suspendării. Liderul PSD a admis că în partid au fost voci care au argumentat că demersul de suspendare nu ar aduce prea multe beneficii, dar voinţa majorităţii a fost alta.

Mircea Geoană, preşedintele PSD, a declarat că Partidul Social Democrat nu şi-a stabilit încă un candidat la funcţia de preşedinte. Geoană a precizat că PSD va desemna candidatul abia în momentul în care Traian Băsescu îşi va da demisia.

De asemenea, social-democraţii vor să conducă ancheta în cazul interceptărilor ilegale de convorbiri. Preşedintele PSD, Mircea Geoană a declarat că parlamentarii partidului vor cere înfiinţarea acestei comisii în prima şedinţă comună a Legislativului.

Mircea Geoană a mai spus că social-democraţii vor solicita Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor stoparea procedurilor de adoptare tacită a legilor privind siguranţa naţională. El nu a dat amănunte despre modul în care ar putea fi stopată această procedură, mai ales că termenul de adoptare a fost deja prelungit o dată şi va expira în 19 aprilie. Liderul social-democrat a precizat că PSD nu va sprijini propunerea PNL cu privire la legile siguranţei şi că va avansa propriile variante de legi în domeniu, deoarece nu doreşte să intre în disputa dintre preşedinte şi premier.

Social-democraţii consideră că este necesară o dezbatere parlamentară pe acest subiect, dar cu avizul CSAT. Mircea Geoană a mai declarat că PSD doreşte şi urgentarea dezbaterii asupra legii ANI.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro