Social-democraţii îşi lansează, astăzi, oficial, candidaţii pentru alegerile europarlamentare. Ceremonia a început la prânz - la Palatul Parlamentului - şi a adunat în jur de 1.000 de delegaţi ai partidului, parlamentari PSD şi membri ai conducerii centrale. La eveniment este invitat şi secretarul general al Partidului Socialiştilor Europeni, Philippe Cordery.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a ţinut un discurs în faţa membrilor partidului. "Românii şi-au pus şi încă îşi pun speranţa că Uniunea Europeană le va aduce un trai mai bun", a declarat liderul PSD.
Mircea Geoană consideră că "alegerile europarlamentare reprezintă puterea românilor de a decide nu numai în ceea ce-i priveşte, ci şi în ceea ce-i priveşte pe europeni". "Europarlametarele reprezintă puterea românilor în Uniunea Europeană. Este momentul în care trebuie să arătăm maturitate şi discernământ", a completat liderul PSD.
Social-democraţii validează, tot astăzi, şi forma finală a ofertei electorale pentru euroalegeri, care - potrivit lui Mircea Geoană - va avea o componentă locală importantă. Lista PSD pentru europarlamentare este deschisă de secretarul general al partidului, Titus Corlăţean, secondat de Adrian Severin.
PSD îşi lansează candidaţii pentru europarlamentare
PUBLICAT
Marţi, 23 Octombrie 2007 03:39
ACTUALIZAT
Marţi, 23 Octombrie 2007 03:39
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M