"A venit vremea ca domnul Adomniţei să spună la revedere acestei funcţii de ministru al Educaţiei. Moţiunea simplă pe care o vom depune luni nu permite demiterea lui, însă, astăzi, de la Iaşi, cerem, din punct de vedere politic, în mod oficial, demisia lui Cristian Adomniţei. Este un lucru de bun simţ, cred că şi primul-ministru ar avea de câştigat", a declarat preşedintele PSD, Mircea Geoană.
Liderul social-democraţilor susţine că Adomniţei a reuşit să cheltuiască doar 40% din bugetul Ministerului Educaţiei pe acest an, lucru infirmat însă de liberal. În plus, preşedintele PSD a avansat o serie de statistici care, în opinia sa, situează România pe ultima poziţie în Europa privind perfomanţa şcolară.
Ana Birchall, din cadrul Departamentului Educaţional al PSD, a declarat vineri că PSD va depune o plângere penală la DNA pe numele lui Cristian Adomniţei pentru mită electorală.
"Am hotărât să facem acest lucru deoarece ministrul "steluţă" Adomniţei şi-a repartizat o serie de microbuze şcolare în colegiul în care candidează. Mai exact, din cele 34 de microbuze repartizate în judeţul Iaşi, 21 sunt repartizate în colegiile unde vor cadida Adomniţei, Traian Dobre şi Fenechiu, toţi de la PNL", a declarat Ana Birchall.
Într-o intervenţie telefonică, ministrul Cristian Adomniţei a declarat că nu îl interesează locul în care au ajuns microbuzele şi a spus că nu cunoaşte numărul exact de microbuze şi modul în care s-au repartizat.
"Nu mă interesează în colegiul cui ajung acele microbuze.O să mă uit pe hârtii şi o să văd", a afirmat Adomniţei.
Scandalul microbuzelor a izbucnit după ce jurnaliştii de la Adevărul au scris că cele mai multe microbuze alocate pentru transportul elevilor din judeţul Iaşi au fost trimise în colegiile electorale unde candidează ministrul Educaţiei, Cristian Admoniţei, alături de alţi doi membri PNL.













