"În momentul în care, prin Roberta Anastase, una dintre cozile de topor ale lui Băsescu, împiedici partidele de opoziţie să discute o moţiune simplă, să aducă amendamente la Legea pensiilor, să depună o moţiune de cenzură sau să încerce să folosească instrumentul constituţional al solicitării suspendării preşedintelui, în România se poate vorbi de încetarea democraţiei", justifică Victor Ponta demersul social-democraţilor.
Totodată, liderul PSD susţine că deţine informaţii potrivit cărora acelaşi tip de acţiune s-ar pregăti şi pentru miercuri, la Senat.
"Sunt informat că, mâine (miercuri, n.r.), la Senat, vor încerca să facă acelaşi lucru. Trebuie să ştie toţi oamenii că încercările noastre de a depune moţiune de cenzură, de a-l suspenda pe preşedinte, de a-i încerca să-i protejăm pe oameni în faţa abuzului actual, vor fi probabil mult îngreunate de aceste acţiuni", a explicat Ponta.
Mai mult, atrage atenţia liderul PSD, cei care sunt de acord ca Roberta Anastase să fie "instrumentul abuzurilor comise de Traian Băsescu" vor răspunde în faţa legii.
"Faţă de principala coadă de topor a preşedintelui Băsescu, Roberta Anastase, vom depune sesizări şi la Comisia juridică, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, în toate locurile în care încă mai ai dreptul de a sesiza un abuz împotriva legilor. Sigur că Anastase se bazează pe controlul asupra Comisiei juridice sau asupra Parchetului, dar, la un moment dat, legile în România se vor aplica şi toţi cei care sunt de acord ca Roberta Anastase să fie instrumentul abuzurilor comise de Traian Băsescu vor răspunde în faţa legii", a conchis Ponta.
Deputaţii PSD au părăsit, marţi, sala de plen, deşi aveau de susţinut o moţiune simplă pe Agricultură, deoarece preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a supus la vot un proiect de hotărâre al Comisiei de regulament prin care Eugen Nicolicea devine membru al acestui for, asta deşi acest proiect de hotărâre a fost respins, luni, în Biroul Permanent, dar liderul PDL Mircea Toader a cerut luni introducerea acestuia pe ordinea de zi, informează NewsIn.
Faptul că Roberta Anastase a supus la vot intrarea independentului Eugen Nicolicea în Comisia de regulament a iritat Opoziţia, care a acuzat preşedintele Camerei că nu respectă Regulamentul.
Social-democraţii au anunţat, prin vocea liderului de grup Mircea Duşa, că părăsesc sala de plen deşi aveau de susţinut moţiunea simplă pe Agricultură şi că, dacă preşedintele Camerei Deputaţilor va continua să ignore regulamentul, vor face grevă parlamentară.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M