Decizia PSD în legătură cu votul din Parlament pentru restructurarea Guvernului va fi luată luni. Acest lucru se va întâmpla după consultarea cu reprezentanţii partidului din judeţe, din Bucureşti şi după o şedinţă comună cu grupurile parlamentare.

Mircea Geoană a lansat, joi, un apel către Traian Băsescu, pentru a nu bloca numirea miniştrilor şi a secretarilor de stat care vor fi votaţi de Parlament, după audierile din comisiile de specialitate, săptămâna viitoare. "Altfel preşedintele nu ar face decât să agraveze criza instituţională şi politică şi să adauge încă o faptă neconstituţională la lunga listă pe care noi o imputăm preşedintelui României", a declarat Mircea Geoană.

Mircea Geoană a infirmat zvonurile, conform cărora partidul pe care îl conduce ar intra la guvernare alături de vreunul dintre partidele fostei Alianţe. Geoană a spus că este de datoria PSD să asigure "o minimă stabilitate politică a ţării şi o minimă funcţionalitate instituţiilor statului".