Organizaţia PSD Bucureşti propune excluderea din partid a vicepreşedinţilor social-democraţi Victor Ponta şi Vasile Dâncu. Marian Vanghelie susţine că a fost mandatat de membrii organizaţiei să ceară în primul comitet executiv al PSD sancţionarea celor doi pentru poziţii duplicitare faţă de interesele partidului.

"Mai mulţi colegi din biroul executiv au făcut propunerea să mă mandateze să cer excluderea din partid a domnilor Victor Ponta şi Vasile Dâncu", a spus Marian Vanghelie, preşedinte PSD Bucureşti.

Marian Vanghelie susţine că cei doi vicepreşedinţi social-democraţi nu au respectat de foarte multe ori interesele partidului.

"Motivele sunt multe în primul rând poziţiile contrare vizavi de linia pe care a avut-o partidul în ultima perioadă, cu modul în care au mers lucrurile cu PD, vizavi de cum au stabilit unele lucruri în BPN şi în declaraţii au spus altceva", a mai spus Marian Vanghelie, preşedinte PSD Bucureşti.

În replică, vicepreşedintele PSD Victor Ponta consideră că propunerea despre care vorbeşte Vanghelie este nestatutară din moment ce el este membru al organizaţiei din Gorj, singura care poate cere sancţionarea sa.

"Eu o să continui ca şi până acum să mă bat cu liberalii, cu democraţii. Sigur, mă aştept şi de la colegii de la Bucureşti să facă acelaşi lucru", a replicat Victor Ponta, vicepreşedinte PSD.

Vasile Dâncu este de părere că "iniţiativa lui Marian Vanghelie s-ar putea să aibă o contribuţie bună".

"Vom avea ocazia şi eu, şi domnul Ponta să ne exprimăm în privinţa tacticilor partidului şi o discuţie internă va fi bună", a susţinut Dâncu.

Vasile Dâncu a mai spus că nu are ce să i transmită şefului PSD Bucureşti pentru că nu deţine un limbaj în care ar putea să-i explice "lui Marian Vanghelie ca să înţeleagă".

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a declarat că liderii PSD vor analiza declaraţiile lui Marian Vanghelie şi în urma acestei analize vor lua o decizie.

Citeşte pe blog: Unii pesedişti fac declaraţii CONTRA şi alţii PRO…