Deşi şi-a anunţat candidatura pentru conducerea PSD, Sorin Oprescu nu este susţinut de colegii săi de organizaţie. Conducerea filialei PSD sector 1 din Bucureşti a decis să îl sprijine pe Mircea Geoană la preşedinţia partidului.

Zece din cei 16 membri ai Biroului Executiv al filialei de sector 1 au votat pentru susţinerea lui Mircea Geoană, în timp ce doar cinci au optat pentru Sorin Oprescu, iar un vot a fost anulat.

Potrivit NewsIn, Dan Tudorache, preşedintele filialei PSD sector 1 a precizat că îl sprijină pe Sorin Oprescu doar în calitate de preşedinte al organizaţiei de Bucureşti, dar pentru şefia partidului îl susţine pe Mircea Geoană.

Sorin Oprescu este membru al organizaţiei sector 1 şi preşedintele PSD Bucureşti.