Social-democraţii au finalizat documentul pentru suspendarea preşedintelui. În cele 25 de pagini, reprezentanţii PSD enumeră motivele pentru care, cred ei, Traian Băsescu ar trebui înlăturat din funcţia de şef al statului. Potrivit documentului, social-democraţii susţin că este necesară sancţionarea preşdinteleui pentru abuzuri şi încălcări grave ale Constituţiei şi pentru acte de sfidare şi denigrare a instituţiilor fundamentale ale statului.

"Ce altceva este utilizarea discreţionară a justiţiei, inclusiv prin instrucţiuni date în direct la tv, indicând adversarul sau cauze care trebuie deschise. Ce altceva este influenţarea alegerii preşedintelui CSM, un judecător care a fost direct implicat în dosarul Flota în care preşedintele este inclupat", a declarat luni Mircea Geoană, preşedinte PSD.

Acuzaţiile care i se aduc preşedintelui se referă la: încălcarea Constituţiei, încă din prima zi de mandat, blocarea activităţii Parlamentulului prin încercările de schimbare a preşedinţilor celor două Camere, încercarea de a-l determina pe premier să îşi dea demisia, folosirea instituţiilor statului şi controlarea acestora prin intrepuşi, inferenţa în treburile justiţiei, dispreţ şi aroganţă faţă de partidele politice, cu excepţia PD, atacarea constantă a PNL şi a lui Călin Popescu Tăriceanu, încercarea de substituire a Guvernului şi premierului, neimplicarea, ca moderator, pentru prevenirea organizării referendumlui pentru autonomia Ţinutului Secuiesc.

Social-democraţii vor depune documentul la Parlament. Solicitarea PSD privind suspendarea preşedintelui urmează să fie supusă votului plenului celor două Camere reunite. În cazul în care va trece de Parlament, va fi organizat un referendum naţional în cel mult 30 de zile.

Reprezentanţii partidelor aflate la guvernare susţin că demersul PSD reprezintă doar o campanie de imagine. Ludovic Orban, vicepreşedinte PNL: "Faptele preşedintelui nu sunt suficient de grave pentru a impune o suspendare sau o demitere. PSD face acum o campanie pentru imagine electorală înainte de alegerile pentru Parlamentul European".

Emil Boc, preşedinte PD: "Simplul motiv pentru care ei doresc acest demers de suspendare a preşedintelui este pentru faptul că preşedintele deranjează cercuri financiare, cercuri politice, deranjează sistemul ticăloşit care reacţionează prin persoane interpuse".

Foto NewsIn