Procesul lui Saddam Hussein şi al colaboratorilor săi s-a desfăşurat ieri în absenţa acuzaţilor. O singură persoană a apărut în faţa completului de judecată, în timp ce restul lotului, în frunte cu fostul dictator, urmăreau procesul la televizor, într-o încăpere alăturată.

Saddam Hussein şi-a justificat absenţa ca pe un semn de protest faţă de lipsa unor minime măsuri de securitate pentru apărătorii săi.

Principalul avocat al apărării a prezentat o scrisoare a fostului lider irakian, pe care acesta a semnat-o atribuindu-şi funcţiile oficiale pierdute: cea de preşedinte al republicii şi de comandant suprem al forţelor armate. Saddam se plânge de faptul că trei dintre avocaţii săi au fost asasinaţi, iar familiile celorlalţi sunt ameninţate în permanenţă. El cere ca avocaţii şi membrii de familie să fie apăraţi de o parte străină neutră, subliniind pe de altă parte că dreptul la apărare nu îi este asigurat conform legii.