Protestul deţinuţilor se extinde. Aproape cinci mii de arestaţi au intrat ieri în refuz de harană. Este vorba de deţinuţii din 24 de penitenciare, jumătate din centrele de detenţie din ţară. Doar în câteva însă protestul se desfăşoară zgomotos. Deţinuţii cer urgentarea adoptării proiectului de lege pentru graţierea condamnaţilor cu pedepse mici.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a convocat astăzi la prânz pe ministrul Justiţiei, Monica Macovei, şi pe directorul general al Administraţiei Penitenciarelor, Alexandru Şerban, la o discuţie despre situaţia din penitenciare. Premierul le-a cerut celor doi să vină cu un raport asupra situaţiei din ultimele zile şi cu propuneri pentru rezolvare ei.
Deputatul Nati Meir, iniţiatorul proiectului de lege care a stârnit, sâmbătă, proteste într-o treime din centrele de detenţie din ţară, a făcut astăzi un nou apel către grevişti. "Eu cred că este o greşeală imensă. Ei trebuie în clipa asta când mă vede pe mine să înceteze tot protestul care este în toată România şi să înceteze toată greva. Cu grevă şi cu gâlceavă nu ajungem la nimic", a declarat Nati Meir, deputat.
La proteste participă de ieri dimineaţă şi 88 de puşcăriaşi de la penitenciarul din Iaşi, care au intrat în greva foamei.
Şi deţinuţii din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Timişoara s-au solidarizat cu protestatarii din celelate penitenciare din ţară. Acţiunea deţinuţilor din Timişoara se desfăşoară în două secţii ale penitenciarului şi nu se manifestă în forme violente.
Protestele au început vineri, la Penitenciarul Codlea, iar sâmbătă s-au extins în toată ţara, la Rahova, Jilava, Ploieşti, Botoşani, Colibaşi, Târgu Jiu, Ploieşti, Brăila, Galaţi, Slobozia, Bacău, Constanţa şi Craiova.
Deţinuţii şi-au manifestat, în diferite moduri - de la greva foamei, până la incendirea unor hârtii sau cearceafuri şi scandarea cuvântului "libertate" - nemulţumirea faţă de amânarea adoptării proiectului de lege privind posibilitatea graţierii colective a celor cu pedepse mai mici de 5 ani, iniţiat de deputatul independent Nati Meir. Zece mii de deţinuţi din România sunt în această situaţie.
Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Valentin Munteanu, a declarat că situaţia nu a degenerat în violenţe şi că este sub control. Administraţia Penitenciarelor respinge modul în care iniţiatorul legii, Nati Meir, îşi promovează proiectul.
La Bucureşti, deţinuţii din penitenciarul Jilava au protestat sâmbătă, timp de câteva ore. Deputatul Nati Meir, iniţiatorul proiectului privind graţierea, a stat de vorbă cu deţinuţii de la Jilava. El declară că nu se simte responsabil pentru revoltele din închisori, deoarece tot ce a făcut el a fost să iniţieze un proiect de lege.
Protestele deţinuţilor se extind, Nati Meir le cere să înceteze
Sambata, 09 Decembrie 2006 21:17
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Deputatul Nati Meir cere graţiere în masă
Marti, 31 Octombrie 2006 05:56 - Condiţiile de detenţie nu sunt satisfăcătoare
Miercuri, 22 Noiembrie 2006 17:23 - Greva foamei în semn de protest, la Penitenciarul Ploieşti
Sambata, 09 Decembrie 2006 16:26 - Nati Meir, parlamentar, microbist şi cercetat
Sambata, 09 Decembrie 2006 21:21 - Monica Macovei: Acţiunea lui Nati Meir nu este cea potrivită
Duminica, 10 Decembrie 2006 16:35 - Deţinuţii încep să renunţe la proteste
Luni, 11 Decembrie 2006 07:52 - ANP: Aproape 800 de deţinuţi au refuzat hrana
Luni, 11 Decembrie 2006 13:22 - Bogdan Olteanu: Verificăm dacă Nati Meir este implicat în revoltele din penitenciare
Luni, 11 Decembrie 2006 14:22 - Guvernul nu este de acord cu graţierile
Luni, 11 Decembrie 2006 16:21 - Nati Meir ar putea fi sancţionat disciplinar
Luni, 11 Decembrie 2006 16:27
Comentariile cititorilor
9. Covasdan stefan sebastian
Miercuri, 20 Decembrie 2006 21:19
| Raspunde la comentariu
8. DANA
Luni, 11 Decembrie 2006 22:34
7. expertul
Luni, 11 Decembrie 2006 06:08


6. cristi l
Duminica, 10 Decembrie 2006 12:01
5. diana
Duminica, 10 Decembrie 2006 11:49
4. elena
Duminica, 10 Decembrie 2006 10:26
3. S.E.C.I. Anti-Mafia Team
Duminica, 10 Decembrie 2006 10:15
2. adrian c
Duminica, 10 Decembrie 2006 07:43
1. sebastian
Sambata, 09 Decembrie 2006 23:39
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Mulţi pensionari opresc caloriferele de teama facturilor
Sambata, 22 Noiembrie 2008 22:29Sute de bucureşteni tremură de frig în case de teama facturilor la întreţinere. Oamenii au închis caloriferele pentru că se tem că nu vor avea cu se plătească apoi facturile.
Doi turişti sunt blocaţi în zona Hornul Văii, pe Valea Caraiman
Astazi, ora 00:41Doi turişti, un bărbat şi o femeie, au rămas blocaţi pe Valea Caraiman din Masivul Bucegi. Misiunea echipei de salvamontişti care a plecat după ei este aproape imposibilă: este întuneric, vântul bate cu 150 de km pe oră, iar...
Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO
Astazi, ora 00:42Un şofer din Constanţa l-a luat peste picior pe poliţistul care îi cerea socoteală pentru o parcare neregulamentară.
În prag de iarnă, sinistraţii din Săuceşti nu se pot muta încă în casele ridicate de Guvern
Sambata, 22 Noiembrie 2008 18:31Sinistraţii din comuna Săuceşti trăiesc cum pot şi se tem că nu vor trece iarna. Deşi Guvernul a ridicat deja peste 400 de case, niciuna însă nu a fost finisată. Unii localnici au reuşit să-şi amenajeze câte o cameră,...
Cel mai modern observator seismologic din sud-estul a Europei a fost inaugurat la Eforie
Astazi, ora 00:46Cel mai modern observator de seismologie din zona de sud-est a Europei a fost inaugurat sâmbătă în localitatea constănţeană Eforie, costul investiţiei - de un milion de euro - fiind asigurat prin Ministerul Cercetării şi...
Cele mai CITITE din Social
- Primul avion Boeing 737-800 New Generation, închiriat de Tarom, a ajuns vineri în România - VEZI GALERIE FOTO (2679)
- Capitala riscă să rămână fără căldură şi apă caldă începând de luni (2530)
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO (1915)
- Anca Parghel a ieşit din spital (1512)
- Mihai Constantinescu le-a mulţumit, într-o conferinţă de presă, medicilor care l-au operat pe cord (591)
Cele mai VOTATE din Social
- Pentru că e criză financiară, romii din Sibiu îşi ţin economiile în aur (3.84/5)
- Mihai Constantinescu le-a mulţumit, într-o conferinţă de presă, medicilor care l-au operat pe cord (3.64/5)
- Primul avion Boeing 737-800 New Generation, închiriat de Tarom, a ajuns vineri în România - VEZI GALERIE FOTO (3.6/5)
- Anca Parghel a ieşit din spital (3.16/5)
- Capitala riscă să rămână fără căldură şi apă caldă începând de luni (2.4/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO (86)
- Capitala riscă să rămână fără căldură şi apă caldă începând de luni (44)
- CFR nu are bani pentru primele de sărbători ale angajaţilor (12)
- Poliţiştii au protestat sâmbătă în Piaţa Constituţiei (11)
- Primul avion Boeing 737-800 New Generation, închiriat de Tarom, a ajuns vineri în România - VEZI GALERIE FOTO (10)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Doi turişti sunt blocaţi în zona Hornul Văii, pe Valea Caraiman
Astazi, ora 00:41Doi turişti, un bărbat şi o femeie, au rămas blocaţi pe Valea Caraiman din Masivul Bucegi. Misiunea echipei de salvamontişti care a plecat după ei este aproape imposibilă: este întuneric, vântul bate cu 150 de km pe oră, iar...
- Cod galben: Vreme deosebit de rece şi ninsori abundente în acest weekend
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO
- Delta Dunării ar putea rata un loc printre "Cele şapte minuni naturale ale lumii" din cauza nepăsării
- Arestul la domiciliu este o nouă prevedere din proiectul Codul de Procedură Penală
- Luni începe campania de vaccinare obligatorie pentru prevenirea cancerului de col uterin. Sunteţi de acord cu această măsură?
- Sinuciderea unui adolescent, văzută live pe webcam de sute de internauţi - VEZI VIDEO
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Obama a anunţat oficial că Robert Gibbs va fi secretarul de presă al Casei Albe
Sambata, 22 Noiembrie 2008 23:44Preşedintele ales Barack Obama a anunţat sâmbătă că un apropiat consilier al său, Robert Gibbs, va fi secretarul de presă al Casei Albe, iar Ellen Moran de la organizaţia de femei Emily's List va fi directorul de comunicare.
- Jose Peseiro spune că Rapid merita să câştige partida cu FC Vaslui
- Mulţi pensionari opresc caloriferele de teama facturilor
- Handbal - HCM Constanţa s-a calificat în optimile Cupei Cupelor
- Poli Iaşi - Ionuţ Popa: "Suntem o echipă de fraieri dacă am obţinut doar un egal la Buzău"
- Dinamo - Cristi Borcea: "Din iarnă vom renunţa la Campos şi Diakite"
- Poliţia peruviană a arestat o femeie despre care s-a presupus că ar vrea să îl atace pe Bush
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 6 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 23.11 | 24.11 |
| Timişoara | 4 °C | 6 °C |
| Arad | 3 °C | 3 °C |
| Bacău | 3 °C | 1 °C |
| Braşov | 0 °C | 8 °C |
| Cluj Napoca | 0 °C | 4 °C |
| Constanţa | 7 °C | 5 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.2591 USD
| 1 EUR | 3.7938 RON |
| 1 USD | 3.013 RON |
| 1 GBP | 4.5132 RON |
| 1 CHF | 2.4678 RON |
| 100 HUF | 1.4248 RON |
| 100 JPY | 3.1684 RON |
| 1 BGN | 1.9397 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










