Angajaţii sunt nemulţumite de faptul că îşi primesc salariile în rate şi spun că au ajuns la limita răbdării, drept pentru care refuză să mai intre la serviciu. Oamenii declară că avansul trebuia să îl primească la sfârşitul lunii august, în schimb, săptămâna trecută, au primit câte un million de lei, adică mai puţin de jumătate din suma cuvenită.
Salariaţii mai spun că sunt supuşi la mai multe abuzuri şi că sunt ameninţaţi de directoare, că îşi cumpără singuri echipamente de protecţie, că nu au mai primit bonuri de masă de anul trecut şi că pe anul 2011 nu au reuşit să încheie contractual colectiv de muncă.
Oamenii nu au putut fi reprezentaţi în relaţia cu administraţia nici de un lider de sindicat, pentru că acesta a decedat şi abia zilele trecute angajaţii au înfiinţat un nou sindicat şi au ales conducerea. Directorul tehnic al firmei de placaje, Marcel Gava, spune că îi înţelege pe oameni, dar nu are cu ce sa îi ajute.
"Ei protestează de miercurea trecută. Eu i-am sfătuit să se întoarcă la muncă, ca să nu fie sancţionaţi pentru că pierdem comenzi, plus că o parte din materiale s-au deteriorat, de exemplu cleiul s-a uscat în rezervoare. Eu îi susţin, dar nu am cu ce să îi ajut", a declarat directorul tehnic.
Salariaţii spun că vor continua protestul până când cei din conducere le vor rezolva problemele salariale.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M