Supărat că de trei luni nu reuşeşte să îşi recupereze despăgubirile de la o firmă de asigurări, un bărbat din Focşani a recurs la un protest inedit: a blocat intrarea în firmă cu automobilul. El este decis să nu mute maşina de acolo până când societatea nu-i va plăti pagubele în valoare de peste 40.000 de euro.

"Am avut asigurare Casco la această maşină în valoare de 2 miliarde 600 de mii, am plătit Casco la zi, din 3 în 3 luni, după ce au văzut devizul nu mai sunt de acord să plătească", spune Adrian Moscanu.

Clienţii firmei de asigurări au fost nevoiţi să găsească şi ei soluţii pentru a-şi rezolva problemele. Dacă nu-şi va recupera paguba, proprietarul maşinii va apela şi la instanţă.