Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Protest faţă de grupurile de interese din cercetare

Banii pentru cercetare sunt împărţiţi după bunul plac al grupurilor de interese. Iar fondurile nu ajung în institutele de cercetare pentru că sunt direcţionate către universităţi, susţine liderul Federaţiei Sindicatelor din Cercetare, Radu Minea. Sindicaliştii merg chiar şi mai departe şi îl acuză pe ministrul Educaţiei, Mihail Hărdău, că favorizează aceste grupuri de interese. Acesta este şi motivul pentru care sindicaliştii din cercetare vor participa, miercuri, la mai multe multe acţiuni de protest.

"Este o manipulare făcută de un grup de interese, pentru ca banii să ajungă la acest grup de interese, din care fac parte Hărdău, Atanasiu, Ecaterina Andronescu, Anton. Banii sunt pentru cercetarea ştiinţifică, dar merg spre partea cealaltă, spre acest grup de interese, cu coordonarea Consiliului naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior", a declarat Radu Minea, liderul Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor Cercetare-Proiectare.

Cercetarea a primit anul acesta 15.000 de miliarde de lei vechi, iar finanţarea institutelor de cercetare se face doar în baza proiectelor, spune, în replică, ministrul Educaţiei.

În privinţa grupurilor de interese, nici ministrul Educaţiei şi nici rectorul Universităţii Politehnice nu confirmă acuzaţiile lansate de sindicalişti. "Că eu fac parte dintr-un grup de interese e uşor de spus, dar e fără acoperire", a declarat Mihai Hărdău.

Pe lista de nemulţumiri a sindicaliştilor se adaugă şi privatizarea institutelor de cercetare, în urma căreia multe dintre aceste instituţii îşi pierd domeniul de activitate. Numai în Bucureşti, din cele 93 de institute, 57 au fost privatizate. Miercuri, peste 400 de sindicalişti vor picheta timp de două ore Guvernul, Palatul Cotroceni, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Agriculturii, iar apoi vor organiza un miting de protest la Parlament.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro