Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Protecţia Consumatorilor face controale în magazinele care comercializează produse pascale

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dispus acţiuni de control în toată ţara privind modul de comercializare a produselor specifice Sărbătorii pascale, având în vedere că perioada premergătoare sărbătorilor reprezintă un moment de vârf pentru activitatea comercială.

Inspectorii verifică toate alimentele
Inspectorii verifică toate alimentele / FOTO: Grup RC

Inspectorii verifică în această perioadă atât produsele de post cât şi produsele specifice de Paşte.

"În această perioadă sunt verificate produsele alimentare de post, peşte şi preparate din peşte, carne preambalată (în special de miel), cozonac, produse de patiserie, ciocolată şi produse de cacao, vopsea de ouă, vin etc", se arată într-un comunicat emis marţi de ANPC.

Preşedintele autorităţii, Constantin Cerbulescu, recomandă consumatorilor să cumpere produse numai din locuri autorizate, iar spaţiile de comercializare trebuie să fie în permanenţă curate şi bine întreţinute.

"Produsele expuse spre vânzare pe trotuare, în portbagajele autoturismelor etc., chiar dacă sunt vândute la un preţ mai mic, reprezintă un risc pentru cumpărători", a declarat preşedintele ANPC.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor recomandă consumatorilor să cumpere carnea de miel numai din măcelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe. În ceea ce priveşte peştele proaspăt, acesta trebuie păstrat şi expus la comercializare în vase cu gheaţă, fiind parţial acoperit de gheaţă.

"Evitaţi cumpărarea ouălor a căror coaja este crăpata, murdară sau spartă. La spargere, ouăle nu trebuie să prezinte albuşul tulbure sau amestecat cu gălbenuşul. Verificaţi data durabilităţii minimale care este înscrisă pe ambalaj în cazul ouălor ambalate sau pe un afiş împreună cu alte informaţii precum categoria de calitate, categoria de greutate, o menţiune a metodei de creştere etc.", se mai arată în comunicat.

ANPC mai informează că elementele obligatorii de etichetare trebuie să fie redactate în limba română, fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi. Informaţiile de pe etichetă vor fi înscrise lizibil, aşezate în mod vizibil şi nu vor fi acoperite sau separate prin alte indicaţii sau desene.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro