Protan îşi închide toate cele opt filiale din ţară
Societatea Protan, cea care se ocupă de distrugerea deşeurilor animaliere îşi va înceta activitatea de luni, în toate cele opt filiale din ţară, iar cei 350 de angajaţi ai companiei vor fi notificaţi, urmând ca în circa două săptămâni să intre în şomaj. Închiderea societăţii Protan ar putea duce şi la creşterea preţului la carne având în vedere că procesatorii vor fi nevoiţi să cheltuiască mai mult pentru a scăpa de resturi.
Cristina Miu, directorul Protan, a declarat astăzi că societatea este împinsă către acest lucru pentru că nu primeşte subvenţii
Cristina Miu, directorul Protan, a declarat miercuri că societatea este obligată să ia această măsură pentru că nu primeşte subvenţii.
"De când suntem concesionari ai ecarisajului, Ministerul Agriculturii ne datorează patru milioane de euro în timp ce Ministerul Finanţelor ne ameninţă cu blocarea conturilor pentru neplata unor taxe la stat în valoare de un milion de euro", a mai spus Cristina Miu.
În prezent, Protan încasează un tarif de neutralizare de 0,21 euro/kg de deşeuri animale, bani care trebuie recuperaţi de la Ministerul Agriculturii. Totodată, reprezentanţii companiei au mai declarat că cei 350 de angajaţi ai Protan din ţară vor fi notificaţi, iar în circa două săptămâni urmează a intra în şomaj.
De cealală[ parte, ministrul Agriculturii Dacian Cioloş susţine că anunţul de închidere a activităţii Protan este o formă de şantaj pentru că nu are nicio legătură cu măsurile pe care le ia Ministerul Mediului cu plata subvenţiei pentru activitatea de ecarisaj.
Ministrul a precizat că plata subvenţiei nu se acordă companiei Protan,
ci pentru activitatea de ecarisaj. "Nu va fi cazul de încetare a
activităţii Protan pentru că am început discuţiile cu reprezentanţii
companiei ieri şi urmează să le încheiem până la sfârşitul acestei
săptămâni (...). În următoarele zile vom clarifica ce şi când mai
trebuie plătit", a spus ministrul agriculturii.
El a mai precizat ca Protan are un contract de concesiune cu prevederi
clare, care nu permit încetarea activităţii foarte uşor.
Directorul Asociaţiei Române a Cărnii, Sorin Minea, a subliniat că, în cazul în care Protan închide, România va fi singura ţară din Europa care nu va avea cum să scape de deşeurile animaliere. "Abatoarele nu rezistă fără Protan. Această decizie duce la închiderea României şi la dispariţia agriculturii. Doar firmele mari îşi vor putea permite să transporte deşeurile în ţările vecine", a mai spus Minea.
Această acţiune vine după ce, săptămâna trecută, Protan Bucureşti a fost suspendată pentru şase luni, pentru că nu a realizat staţia de epurare a apei, aşa cum ar fi trebuit.
Luna trecută, Garda de Mediu a amendat Protan cu 100.000 lei ca urmare a nerespectării obligaţiilor asumate privind realizarea staţiei de epurare a apelor uzate.
Protan Bucureşti este singura sucursală din ţară care poate distruge deşeurile animaliere cu grad ridicat de periculozitate.
Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD) susţine că activitatea centrelor de ecarisaj ale Protan va continua, cu excepţia sucursalei Popeşti-Leordeni, deoarece compania are obligaţii contractuale pe care trebuie să le respecte, întrucât desfăşoară o activitate de interes public.
De altfel, contractul de concesiune încheiat între Protan şi Administraţia Domeniilor Statului stipulează obligaţia societăţii ca, în cazul rezilierii activităţii de una dintre părţile contractuale, firma să continue activitatea până la preluarea de un alt concesionar.
"Având în vedere că această activitate este una de interes naţional, autorităţile responsabile în domeniu vor acţiona în sensul identificării unor soluţii viabile pentru continuarea activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală", se arată într-un comunicat al MMDD.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 







2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...








Feedback

