"Începând din această dimineaţă (n.r. marţi, 23 septembrie), instalaţia
de neutralizare a intrat în probele finale, iar în câteva ore va
funcţiona la capacitate maximă. De asemenea, am reluat şi activitatea
de colectare şi vom face astfel încât să preluăm în mod eficient toate
deşeurile de la clienţii noşri" a spus Ionuţ Ciupitu, directorul
sucursalei Protan Popeşti Leordeni.
Activitatea unităţii de
colectare şi neutralizare de la Popeşti Leordeni a fost întreruptă pe 9
septembrie, ca urmare a unui "sabotaj tehnologic" produs de către SC
Confort Group SRL, un dezvoltator imobiliar din zonă, care a distrus
canalizarea exterioară a fabricii. Compania Protan SA a fost nevoită să
construiască o canalizare provizorie supraterană, care să asigure
reluarea activităţii până când SC Confort Group SRL va finaliza
operaţiunea de decolmatare a canalizării distruse.
Protan a reluat activitatea de colectare şi neutralizare a deşeurilor de origine animală
Compania Protan SA, concesionarul activităţii de ecarisaj la nivel naţional a reluat marţi activitatea de colectare şi neutralizare a deşeurilor de origine animală, la unitatea sa din Popeşti Leordeni.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M