Deputatul Niculae Mircovici, reprezentând grupul minorităţilor naţionale, a considerat această iniţiativă legislativă drept jignitoare la adresa romilor şi periculoasă din punct de vedere al convieţuirii etniilor în România. "Problemele etnice şi religioase au fost, de-a lungul istoriei, dintre cele mai sensibile şi multe dintre ele au generat şi chiar războaie", a spus Mircovici făcând referire la aşa-numita "noapte a cuţitelor lungi" prin care Adolf Hitler şi-a eliminat adversarii din interiorul NSDAP (Partidul Național-Socialist Muncitoresc German).
Deputatul Mădălin Voicu a vorbit atât din partea PSD, cât şi ca membru al comunităţii rome şi a arătat că schimbarea terminologiei nu contribuie cu nimic la rezolvarea problemelor comunităţii rome. "Proiectul este un moft care nu ne onorează. Nu vorbesc din punctul de vedere al romului sau majoritarului, ci din cel al omului care, din cauza educaţiei şi culturii pe care le-a dobândit în timp, încerc să înţeleg erorile unor persoane care cred că, dacă schimbă o denumire, rezolvă problema", a spus Voicu în cadrul dezbaterilor din plen, adăugând că nu este oportună schimbarea denumirii cu care romii se descriu de secole.
În schimb, Mihăiţă Calimente (PNL) a afirmat că s-a documentat asupra evoluţiei terminologiei şi a propus ca soluţie posibilă termenul de "indoeuropean". Liberalul a spus că termenul de "rom" a apărut după ce triburile plecate din India au ajuns în Imperiul bizantin care, la acea vreme, se numeau "romaioi". Astfel, termenul de rom a fost însuşit ca un efort al alogenilor de a se integra în Bizanţ.
Calimente a afirmat că discuţia despre confuzia dintre romi şi români a fost supralicitată. "De foarte multe ori occidentalii fac precizări foarte precise spunând că romii nu vin din România şi asta tocmai pentru a nu crea această confuzie", a precizat deputatul PNL. Ca posibilă soluţie, Calimente a afirmat că ar putea fi adoptat un nume la nivelul întregii Europe, el preferând termenul de indoeuropean. "Nu cred că acest proiect de lege rezolvă problema, cred că o cercetare foarte serioasă şi aplicată va putea identifica şi rezolva problema. Aşa cum nativii şi populaţia de culoare din Statele Unite poartă denumirea de afroamericani şi această populaţie ar putea purta denumirea, pentru toată Europa, de indoeuropeni", şi-a încheiat Calimente discursul.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M