Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, a declarat, joi, că a propus cluburilor de fotbal şi preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) interzicerea accesului galeriei echipei oaspete pe stadion, la derby-urile unde riscul de violenţă este mare.
Mihai Atănăsoaei a spus că propunerea vine ca încercare de a diminua violenţa în sportul românesc, atât pe stadioane, cât şi în afara lor.
Prefectul Bucureştiului propune interzicerea galeriei unei echipe de fotbal oaspete, la derby-uri
Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, a declarat, joi, că a propus cluburilor de fotbal şi preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) interzicerea accesului galeriei echipei oaspete pe stadion, la derbiurile unde riscul de violenţă este mare.
Mihai Atănăsoaei a spus că propunerea vine ca încercare de a diminua violenţa în sportul românesc, atât pe stadioane, cât şi în afara lor.
Prefectul a precizat că s-a întâlnit cu preşedintele LPF, Dumitru Dragomir şi că s-au gândit la demersuri pentru a creşte siguranţa cetăţenilor în contextul meciurilor de fotbal, în special a derbiurilor.
Atănăsoaei a mai spus că a avut loc şi o şedinţă, la care au participat reprezentanţi ai forţelor de ordine şi ai conducerilor cluburilor de fotbal, unde s-a discutat această propunere, susţinută de LPF.
Prefectul a precizat că reprezentanţii cluburilor de fotbal au fost de acord, însă ulterior nu au mai venit la şedinţele cu forţele de ordine, pentru a stabili modul cel mai bun de aplicare al măsurii.
Atănăsoaei a spus că, în acest context, dacă măsura va fi adoptată, cluburile de fotbal vor trebui s-o aplice, chiar dacă nu participă la şedinţe.
Propunerea nu prevede o regulă generală de organizare a meciurilor de fotbal, fiind vorba despre o măsură luată numai la derbiurile unde riscul de violenţă este mare. Astfel, autorităţile locale, împreună cu forţele de ordine, vor face o analiză de risc înaintea derby-urilor, pentru a stabili dacă galeria echipei oaspete va avea sau nu acces pe stadion.
Propunere şoc anti-fotbal: Galeriile să nu meargă la derby-uri, pe stadioanele adverse
Prefectul Capitalei a găsit soluţia de a ţine sub control violenţa de pe stadioane. A propus LPF şi cluburilor ca la derby-urile de mare risc suporterii echipei adverse să nu fie lăsaţi în arenă.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M