"Valul" care i-a cuprins în ultimii ani pe mulţi dintre românii care s-au debranşat de la reţelele de bloc pentru a-şi monta centrale de aparatament riscă să-i doboare. Facturile la întreţinere s-au înjumătăţit, după cum promiteau vânzătorii de microcentrale, dar economiile făcute într-o parte se risipesc pe costurile, în creştere, la gaze şi la electricitate. Astfel, investiţia iniţială, de 2.000-3.000 euro, nu se mai recuperează integral niciodată. Singurul avantaj care le rămâne este “independenţa” de reţeaua de termoficare.









