Germania va ratifica, cât mai curând, Tratatul de aderare a României la UE! Aceasta este promisiunea pe care lideri ai Parlamentului German, i-au făcut-o, joi seară, preşedintelui Traian Băsescu, aflat într-o vizită la Berlin. Parlamentul German va aproba documentul, după prezentarea raportului de monitorizare în Bundestag, adică nu înainte de 18 octombrie. Şeful statului român a reuşit să atragă, nu doar promisiuni dar şi complimente.

Preşedintele Comisiei de politică externă din Bundestag, Matthias Wissmann, l- a comparat pe preşedintele român cu Helmut Kohl, cancelarul recunoscut pentru rolul esenţial în unificarea Germaniei. Politicianul german a spus că fostul cancelar creştin-democrat, era dispus oricând să dea explicaţii amănunţite, indiferent de oră, pentru a găsi rezolvarea unei probleme.

Traian Băsescu are aceeaşi calitate, a spus Wiessmann, atunci când Băsescu s-a oferit să rămână la o întâlnire până după miezul nopţii, pentru a le da politicienilor germani ocazia să primească toate informaţiile despre problemele României. Germania este una dintre cele patru ţări membre ale UE, care nu au ratificat încă Tratatul de aderare. Tratatul este în curs de ratificare şi în Franţa, Belgia şi Danemarca.