Un elev de 12 ani din satul bistriţean Zoreni a reuşit ceea ce nu au putut autorităţile ani de-a rândul: să obţină de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării un microbuz care să ducă elevii din satele izolate până la şcoala din centrul comunei. Băiatul a sunat la linia gratuită deschisă de minister şi a stat de vorbă cu însuşi ministrul Mihail Hărdău, care i-a promis că problema se va rezolva.
Băiatul care i-ar putea salva pe copiii din trei sate de mersul pe jos la şcoală este Ionel Huzmezan, un elev de clasa a VII-a. După doi ani de mers câte 15 km pe jos, de două ori pe zi, spre şi de la şcoala din Sânmihaiu de Câmpie.Elevul a declarat: "Am găsit în ziare numărul domnului ministru şi m-am gândit să-i cer ajutorul să ne dea o maşină pentru a ne duce la şcoală".
Ionel i-a povestit ministrului Mihail Hărdău că iarna le este cel mai greu, mai ales când bate vântul şi viscoleşte. De multe ori, copiii nu ajung la timp la ore şi sunt trecuţi absenţi.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud nu ştia de iniţiativa lui Ionuţ. Ministerul Educaţiei şi Cercetării confirmă că ministrul Hărdău a vorbit cu Ionel şi că satul lui va avea, din toamnă, un microbuz care să-i ducă pe copii la şcoală.
Ţi-a plăcut articolul? PROMISIUNEA UNUI MINISTRU
Luni, 14 August 2006 13:39
| Vot: |
92
|
| Video (1) | Foto (1) |
Pe aceeasi tema
- DIN NOU NEPREGĂTIŢI
Vineri, 18 August 2006 05:33
Comentariile cititorilor
4. flo
Miercuri, 16 August 2006 09:22
| Raspunde la comentariu
3. Berbece Adrian
Luni, 14 August 2006 17:54
2. Soreanu Daniela
Luni, 14 August 2006 17:17


1. Iasi_edu
Luni, 14 August 2006 15:47
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Poliţia Comunitară din Timişoara a adunat oamenii străzii
Astazi, ora 07:43Razie în Timişoara. Pentru a combate cerşetoria, poliţiştii comunitari au adunat în această noapte oamenii străzii. Deşi din luna februarie, la fiecare două săptămâni, oamenii legii fac razii în oraş, şi în această...
Un şofer a intrat prin gard în şantierul pasajului Basarab şi s-a răsturnat
Astazi, ora 06:11Băutura nu se împacă deloc cu şofatul! Un şofer bucureştean a aflat acest lucru pe propria piele. S-a urcat beat la volan, a condus cu viteză şi a ajuns la spital, în stare gravă, după ce s-a răsturnat cu maşina. Accidentul...
Un militar american a fost împuşcat în coapsă, în Mamaia
Astazi, ora 07:35Un soldat american a fost rănit în această noapte, în coapsă, cu gloanţe de cauciuc. El a fost împuşcat de patru ori de un motociclist care gonea pe faleza din Mamaia. Alţi trei soldaţi s-au ales cu răni uşoare după ce s-au...
Cele mai CITITE din Social
- O femeie, pe jumătate dezbrăcată, căzută pe stradă a fost stropită cu apă de poliţiştii care ar fi trebuit să o ajute. Cum comentaţi? (5944)
- O pasarelă s-a prăbuşit pe DN1 după ce a fost acroşată de un autotren (1900)
- Cerşetor român arestat la Berlin, după ce a vrut să violeze trei fetiţe (904)
- Concluziile anchetei în cazul copilului mort de la Bistriţa: management defectuos şi neglijenţă gravă în serviciu (837)
- Clădirea unui liceu din Piteşti a fost mistuită de incendiu (754)
Cele mai VOTATE din Social
- Cinci victime într-un accident rutier în localitate buzoiană Glodeanu Sărat (3,88/5)
- În Râşnov, mai multe vulpi atacă animalele domestice din gospodării (3,8/5)
- Legume şi fructe proaspete la preţuri reduse, în cele şase pieţe volante din Bucureşti (3,6/5)
- Cerşetor român arestat la Berlin, după ce a vrut să violeze trei fetiţe (3,08/5)
- Clădirea unui liceu din Piteşti a fost mistuită de incendiu (2,36/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- O femeie, pe jumătate dezbrăcată, căzută pe stradă a fost stropită cu apă de poliţiştii care ar fi trebuit să o ajute. Cum comentaţi? (82)
- Pensionarii solicită Guvernului să majoreze pensiile de la 1 octombrie (6)
- Concluziile anchetei în cazul copilului mort de la Bistriţa: management defectuos şi neglijenţă gravă în serviciu (4)
- O pasarelă s-a prăbuşit pe DN1 după ce a fost acroşată de un autotren (4)
- Un militar american a fost împuşcat în coapsă, în Mamaia (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Înregistrarea unui jaf armat din Hunedoara, făcută publică după 8 luni - ATENŢIE IMAGINI ŞOCANTE
- Rezultatele celei de-a doua sesiuni de bacalaureat au fost afişate - VEZI NOTELE
- Bătălie pe averea lui Iosif Constantin Drăgan: Fiul său Mike Fink susţine că va lupta pentru moştenire
- Cătălin Mavrichie, presupusul ucigaş al lui Caiac, a fost arestat pentru 29 de zile
- Stolojan a anunţat că vizează funcţia de premier, în short de baie
- Tăriceanu, Geoană şi Stolojan se aruncă în luptă pentru postul de premier
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Canicula, o afacere profitabilă pentru producătorii de apă minerală, bere şi electronice
Astazi, ora 08:30Canicula a devenit o afacere de peste un miliard de euro pentru comercianţi. Dacă anul trecut aceştia au fost luaţi prin surprindere de temperaturile ridicate şi au rămas fără produse de sezon pe rafturi, anul acesta şi-au...
- Condiţii ca în Evul Mediu la o grădiniţă de lângă Târgu Mureş
- Taxa pentru sacoşele care nu sunt biodegradabile, de la anul şi în România
- Class-1, echivalentul Formulei 1 pe apă, în acest weekend la Mamaia
- Poliţia Comunitară din Timişoara a adunat oamenii străzii
- În acest an, românii au cumpărat maşini cu 5.000 de euro mai scumpe
- Gorki Aguila a scăpat ca prin urechile acului de închisoare
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Variabil
| mai multe
| Romania | 30.08 | 31.08 |
| Timişoara | 27 °C | 27 °C |
| Arad | 26 °C | 21 °C |
| Bacău | 22 °C | 22 °C |
| Braşov | 24 °C | 22 °C |
| Cluj Napoca | 22 °C | 25 °C |
| Constanţa | 26 °C | 23 °C |
| Europa | 30.08 | |
| Atena | 33 °C | |
| Berlin | 24 °C | |
| Helsinki | 15 °C | |
| Londra | 27 °C | |
| Madrid | 29 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 20 °C | |
| Paris | 30 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,533 RON |
| 1 USD | 2,3972 RON |
| 1 GBP | 4,3888 RON |
| 1 CHF | 2,1864 RON |
| 100 HUF | 1,4858 RON |
| 100 JPY | 2,2025 RON |
| 1 BGN | 1,8064 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








