Premierul italian Silvio Berlusconi, celebru pentru promisiunile sale extrem de ambiţioase, încearcă o nouă provocare. Şeful guvernului de la Roma a declarat astăzi că nu va mai întreţine relaţii sexuale până la alegerile din 9 aprilie. Premierul, în vârstă de 69 de ani, şi-a luat acest angajament la o întâlnire electorală din Sardinia. Acolo a promovat valorile familiei şi a criticat căsătoriile homosexuale.

Silvio Berlusconi a primit binecuvântarea unui preot, care i-a mulţumit pentru că încurajează tânăra generaţie să păstreze valorile tradiţionale. "Nu o să vă dezamăgesc, a promis premierul italian, care şi-a impus, de bună voie şi nesilit de nimeni, o perioadă de abstineţă de două luni şi jumătate."

La cei 69 de ani ai săi, Berlusconi este căsătorit pentru a doua oară şi se mândreşte cu o condiţie fizică foarte bună. În ultimii ani a ţinut regim de slăbit, şi-a făcut operaţii estetice la faţă şi un implant de păr, toate acestea pentru a arăta mai tânăr.

La putere din 2001, Silvio Berlusconi a fost adesea criticat de analiştii politici sau de grupările feministe că se foloseşte prea mult de aspectul său fizic şi că face prea multe glume cu tentă sexuală. În iunie, a provocat un incident diplomatic cu Finlanda, după ce a declarat că a folosit tactici de "playboy" ca să convingă pe preşedintele ţării să renunţe la organizarea unui summit european la Helsinki în favoarea oraşului italian Parma.

A rămas celebră o conferinţă de presă din 2002, când i-a făcut complimente premierului danez Anders Fogh Rasmussen. I-a spus că arată atât de bine, că l-ar prezenta chiar soţiei lui.