Parlamentarii din Comisia de Cod electoral au stabilit ieri câteva principii de bază privind proiectul de vot uninominal, votate de majoritatea partidelor. Astfel, s-a stabilit să existe atâtea colegii câţi parlamentari sunt, iar fiecare partid să aibă un singur candidat într-un colegiu. Redistribuirea mandatelor să fie direct proporţională cu voturile primite, iar pentru a câştiga un colegiu va fi nevoie de 50% plus unu din sufragii.

Pragul electoral va rămâne de 5% pentru ca partidele să intre în Parlament, însă membrii Comisiei nu au decis încă ce prag va fi pentru minorităţi şi independenţi. Proiectul va fi definitivat în Comisie, săptămâna viitoare, şi va intra în plenul Camerei Deputaţilor pentru a primi votul final.

Forma proiectului discutată ieri nu este cea asumată de Guvern, dar păstrează principiul scrutinului majoritar într-un singur tur. După trei runde de negocieri cu Pro Democraţia, PNL, PSD, PC şi UDMR au căzut de acord să susţină această variantă. Democrat-liberalii nu au participat la negocieri, dar au anunţat că vor vota orice formă de vot uninominal convenită de PSD şi PNL.