Construcţia conductei de gaze Nord Stream a demarat oficial vineri, în prezenţa unor oficiali din Rusia şi Uniunea Europeană, informează EUobserver.
Preşedintele rus Dmitri Medvedev, comisarul european pentru energie Gunther Oettinger, premierul olandei Jan Peter Balkenende şi secretarul de stat francez Anne-Marie Idrac au luat parte la ceremonia organizată în Vyborg, Russia. Cancelarul german Angela Merkel a luat parte la eveniment printr-o transmise video.
Oficialii reprezintă principalii acţionari ai Nord Stream, reuniţi într-un consorţiu dominat de Gapromul rusesc, dar care include de asemenea Gasunie, din Olanda, Basf şi E.ON, din Germania. Compania GDF Suez s-a alăturat şi ea acestui consorţiu.
Primul tronson din conducta cu un diamentru de aproximativ 120 de centimetri a fost aşezată miercuri pe fundul Mării Baltice, lângă insula suedeză Gotland. Când va fi finalizată, conducta se va întinde din Vyborg, Rusia, până în Greifswald, Germania. Va începe să furnizeze gaze naturale în 2011, pentru ca patru ani mai târziu, în 2015, să ajungă la capacitatea maximă de transport, 55 de miliarde de metri cub de gaze.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M