Proiectul noii liste cu medicamente compensate va fi gata în câteva zile, anunţă ministrul Sănătăţii
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, marţi, la Râmnicu Vâlcea, că proiectul noii liste de medicamente compensate va fi finalizat până la sfârşitul acestei săptămâni, urmând să fie suspus dezbaterii publice.
"Proiectul noii liste de medicamente compensate va fi finalizat la sfârşitul săptămânii, după care va fi pus pe site-ul Ministerului Sănătăţii, pentru a intra dezbatere publică", a declarat ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu.
Ministrul s-a arătat convins că, până la 30 iunie, Guvernul va adopta, prin hotărâre, această listă, la care vor avea acces, printre alte categorii de populaţie, cât mai multe persoane vârstnice, cu o sănătate precară şi cu venituri mici.
"Lista A va conţine medicamente ieftine, compensate cu 90%. O parte din medicamentele scumpe de pe lista B, unele şi între 5-10 milioane de lei, vor fi trecute pe lista C, unde compensarea este de 100%. În România sunt şase milioane de pensionari, dintre care cinci milioane au venituri de sub cinci milioane de lei lunar. De ei trebuia să avem grijă deosebită" a afirmat Nicolăescu.
Potrivit ministrului, toţi cei interesaţi de acest proiect de listă de medicamente compensate pot intra, începând de duminică, pe site-ul Ministerului Sănătăţii, pentru a afla amănunte şi a face propuneri.
Eugen Nicolăescu a participat, marţi, la inaugurarea sediului Autorităţii de Sănătate Publică Vâlcea. De asemenea, el a făcut o vizită şi la spitalul din Drăgăşani şi a inaugurat un dispensar medical în Comuna vâlceană Ioneşti.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

