Lucrări de artă plastică, fotografie, video şi animaţie vor fi proiectate, sâmbătă şi duminică, pe faţada clădirii Teatrului Naţional în cadrul unui proiect care îşi propune să aducă arta contemporană trecătorilor de pe stradă.
"Roll-up art, eveniment paralel cu Festivalul Naţional de Teatru" anunţă organizatorii pe afişul manifestării. Dar nu este un protest contra festivalului, susţine coordonatoarea proiectului Mara Cornescu Patriche. Sâmbătă Festivalul Naţional de Teatru se deschide cu un spectacol la Teatrul Naţional. În aceeaşi seară, Autoritatea Naţională pentru Tineret organizează pe esplanada din faţa teatrului o serie de concerte, un concurs de grafitti şi spectacole de stand-up comedy, în cadrul unei manifestări intitulate "Nopţi Albe".
Proiecţiile sunt împărţite în patru secţiuni: artă plastică, foto, scurt metraje şi animaţie. Proiecţia nu are fundal sonor, astfel încât spectatorii să poată asculta, în acelaşi timp, concertele care au loc în faţa Teatrului Naţional.
Sâmbătă proiecţia începe la ora 19.30, iar duminică, la ora 18.00. Alte două seri de proiecţie vor fi organizate pe 10 şi 11 noiembrie.
Proiectul "Roll-up art" constă în proiectarea lucrărilor de artă contemporană ale artiştilor pe zidurile unor clădiri situate în centrul Bucureştiului, în zone care au în general un public larg, şi în restul Bucureştiului, în spaţii publice cu aflux mare de pietoni. Proiectul a debutat în mai când a fost organizat un festival pe strada Arthur Verona din Bucureşti. În septembrie, în cadrul "Zilelor Bucureştiului", artiştii de la galeria Mora au organizat o a doua proiecţie într-un spaţiu dezafectat de pe strada Smârdan.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M