"E firesc să ai nevoie de flexibilitate. Programul trebuie gândit astfel încât să servească contribuabililor. Cu acest program, el va veni de la muncă şi va găsi un ghişeu închis", consideră Oprescu. "Pot să spun că ai mei colegi [bugetari] îşi doreau acest program, dar noi credem că nu este o măsură potrivită, iar modul în care a fost dată este total greşit".
"Nu trebuia să fie o decizie unilaterală, din partea Guvernului, fără ca noi să fim consultaţi", este de părere preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici. Oprescu spune că, până acum, funcţionarii publici veneau la muncă la 08, 08:30 şi 09:00, tocmai pentru ca unii dintre angajaţi să stea până la 17, pentru a servi contribuabilii care scapă de la muncă la 16.
Oprescu are chiar o propunere: "Vor fi situaţii în care oamenii vor avea program 8-16, dar vor fi pur şi simplu ţinuţi la muncă până la 18. Ori aşa nu e corect. Guvernul, ca angajator, nu poate obliga aceşti oameni să stea, neplătiţi, la lucru. Eu propun plata după orele lucrate, cred că este mai firesc. Munceşti mai mult, primeşti mai mult".
EXCLUSIV
Programul 8-16 pentru bugetari: "Contribuabilii vor găsi ghişeul închis". IDEE: Plata la oră
PUBLICAT
Miercuri, 15 Februarie 2012 15:11
ACTUALIZAT
Miercuri, 15 Februarie 2012 15:12
SURSA
REALITATEA.NET
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a anunţat că a luat decizia de a impune un program unic pentru funcţionari, iar acest program să fie 8-16. "Vor fi reacţii dure din partea patronatelor şi a contribuabililor. Contribuabilii vor veni la trezorerie, de exemplu, şi vor găsi un ghişeu închis", spune, pentru REALITATEA.NET, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M