Programul complet de tonifiere a bustului constă în 12 şedinţe de electrostimulare, 2 şedinţe Termoshock şi 2 şedinţe de Ultrasunete. Iar acum, salonul oferă programul complet la un preţ special, cu un discount de 75%, de 68 de lei.
Tonifierea şi fermitatea sânilor prin electrostimulare este un tratament care se realizează prin doi electrozi. Acest aparat vine ca o alternativă mult mai uşoară, mai ieftină şi, mai ales, mai sănătoasă la tratamentele hormonale, implanturi cu silicon pentru mărirea sânilor. Acest tratament nu prezinta niciun pericol din punct de vedere medical şi nu poate provoca leziuni ale sânilor de nici un fel. Se poate creşte până la 4 centimetri în volum.
Termoshock, este o tehnică ce funcţionează pe principiul alternanţei cald-rece, care duce la rezultate vizibile foarte rapid şi care vine ca o desăvârşire a tratamentelor de acest gen din centrele de estetică. Este o tehnică foarte populară în America, Europa şi Japonia.
Ultrasunetele ajută la îmbunătăţirea elasticităţii ţesuturilor, pătrunderea în profunzime a produselor profesionale aplicate cum ar fi creme şi loţiuni cu efect de fermitate sau vergeturi, accelerarea circulaţiei sanguine şi a hidratării în profunzime a pielii.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M