Veniturile s-au diminuat cu 7,1%, de la 3,411 miliarde lei la la 3,169 miliarde lei, iar cheltuielile au fost mai mari cu 4,2%, de la 3,021 miliarde lei în 2010 la 3,147 miliarde lei, potrivit datelor preliminare ale companiei, prezentate joi de directorul general al producătorului de energie electrică, Dragoş Zachia, la conferinţa "Finanţarea prin bursă", organizată de BVB şi Depozitarul Central în parteneriat cu Ziarul Financiar.
Seceta a diminuat drastic producţia de energie, iar pe de altă parte preţul apei uzinate a crescut, a declarat Zachia.
Profitul din exploatare s-a redus de 4,4 ori, de la 502,7 milioane lei la 113 milioane lei.
Cifra de afaceri a companiei a înregistrat un declin de 8,4%, ajungând la 2,998 miliarde lei, de la 3,273 miliarde lei în 2010.
Compania a fost afectată masiv de seceta din a doua parte a anului, fiind obligată la sfârşitul lunii septembrie 2011 să activeze clauza de forţă majoră şi să reducă livrările de energie. Hidroelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Economiei.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M