Profesorii sunt indignaţi de oferta Guvernului de majorare a salariului cu doar 9%
Profesorii sunt revoltaţi că Guvernul le oferă o creştere salarială de numai 9%, dar şi de faptul că această indexare vine cu o lună mai târziu decât era prevăzut prin lege. Ei acuză PSD şi PNL că au făcut un troc în defavoarea lor.
Aurel Cornea, preşedintele FSLI: Indexarea salariului cu 9% de 1 noiembrie este rezultatul unui troc politic între PNL şi PSD
Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ susţin că nici măcar nu este vorba de o mărire acordată cu atâta mărinimie de autorităţi, ci de fapt, majorarea de 9% reprezintă indexarea prevăzută deja în lege.
''Ordonanţa 11, prevede acordarea unor indexări de 6, respectiv 9% de la 1 aprilie şi 1 octombrie. (...) Nouă, cadrelor didactice, pentru că suntem numai 400.000 la urne, şi nu cinci milioane ca pensionarii, în loc să ne dea indexarea de 9% de la 1 octombrie ne-o dă de la 1 noiembrie'', a precizat Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
Sindicaliştii au atacat şi moţiunea simplă pe educaţie prezentată, marţi, în Parlament PSD, considerată doar o încercare de a câştiga capital electoral, înainte de alegeri.
''Îi avertizăm pe domnul Geoană şi pe domnul Tăriceanu că va veni ziua scadentă de 30 noiembrie, când aceste 400.000 de cadre didactice vor avea un cuvânt greu de spus la alegeri'', a ameninţat Marius Nistor, preşedintele executiv al Federatiei Spiru Haret.
Federaţia Sindicală "Spiru Haret" şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) consideră că majorarea salariilor profesorilor cu doar 9% este rezultatul unui troc politic între PSD şi PNL şi cer ca lefurile cadrelor didactice să fie mărite cu 50%.
Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) solicită parlamentarilor PSD, care au propus proiectul de lege privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor, să-şi exprime public opiniile faţă de poziţia lui Mircea Geoană, care este de acord cu o majorare de doar 9%, de la 1 noiembrie.
În plus, FEN
îl acuză pe preşedintele Camerei Deputaţilor pentru că ar fi blocat
proiectul aprobat, în aprilie, de Senat. "Îl asigur pe domnul Bogdan
Olteanu că nu o să mai reuşească să prindă un loc de parlamentar, dacă
nu va da curs cererii noastre", a afirmat preşedintele FEN, Cătălin
Croitoru.
Şi Federaţia "Spiru Haret" ameninţă cu sancţionarea politicienilor la
alegerilor locale, dacă salariile cadrelor didactice nu vor fi majorate
cu 50%. "Îi avertizăm că 30 noiembrie 2008 va fi ziua în care vom
evalua cu discernământ poziţia politicienilor noştri faţă de învăţământ
şi salariaţii săi, iar rezultatele vor fi puse în urnele de vot", spune
preşedintele federaţiei, Gheorghe Isvoranu.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 







FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

