Peste 190.000 de cadre didactice afiliate FSLI intră în grevă generală pe 18 noiembrie. Protestele din învăţământ încep pe 3 noiembrie, cu o grevă de avertisment a sindicaliştilor de la Spiru Haret. Peste o săptămână aceştia vor fi urmaţi de FSLI, federaţia cu cel mai mare număr de profesori. Profesorii universitari din Alma Mater vor declanşa la rândul lor o grevă de avertisment de două ore pe 10 noiembrie şi vor intra în grevă generală pe 18 noiembrie.
Aproape 90% dintre sindicaliştii FSLI au fost în favoarea declanşării grevei generale pe 18 noiembrie. Acesta nu este însă şi singura acţiune a sindicaliştilor.
''Vom trimite luni o petiţie Parlamentului European. De asemenea, vom picheta Senatul în momentul în care se va discuta Ordonanţa de urgenţă a Guvernului'', a precizat Simion Hăncescu, prim vicepreşedinte FSLI.
Nici discuţiile purtate joi cu ministrul Educaţiei, Anton Anton, nu i-au convins pe sindicalişti să renunţe la proteste. Ministrul a recunoscut că salarizarea cadrelor didactice este rigidă şi a propus introducerea unui salariu variabil, în funcţie de performanţele cadrelor didactice. Sindicaliştii au refuzat însă orice discuţii pe tema introducerii salariului variabil, până la majorarea salariilor actuale.
''Vrem ca legea majorării salariilor să fie aplicată. Vrem ca Ministerul Educaţiei să îşi retragă semnătura de acceptare a Ordonanţei de urgenţă care amână majorarea salarială. (...) Vom ataca decizia Guvernului la Curtea de Strasbourg'', a precizat Gheorghe Isvoranu, preşedintele Federaţiei Spiru Haret.
Federaţia Spiru Haret a iniţiat deja procedurile de declanşare a grevei generale, în numele celor 70.000 de cadre didactice pe care le reprezintă la nivel naţional. De asemenea, Gheorghe Isvoranu a anunţat joi că Federaţia Spiru Haret a trimis o scrisoare deschisă Parlamentului. În document se cere adoptarea în regim de urgenţă a unei legi de respingere a ordonanţei de ieri a Guvernului, prin care majorarea salariilor a fost amânată pentru 1 aprilie 2009.
Invitaţia la negocieri, făcută sindicatelor de ministrul Educaţiei Anton Anton a stârnit şi primele tensiuni. Preşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale, Cătălin Croitoru, este supărat pe Guvern pentru că nu a fost invitat şi el la discuţii. Croitoru susţine că reprezentanţii Executivului se tem de sindicaliştii FEN, deoarece aceştia nu sunt dispuşi la compromisuri în dezavantajul cadrelor didactice şi nu ar accepta niciodată să negocieze legile votate de Parlament.
De cealalată parte, reprezentanţii guvernului susţin că nu au invitat decât trei din cele patru federaţii sindicale din învăţământ pentru că preşedintele FEN, Cătălin Croitoru, este membru PD-L şi va intra în campanie electorală pentru un mandat de parlamentar. Cu circa 45.000 de membri, Federaţia Educaţiei Naţionale este cea mai mică organizaţie sindicală din educaţie, în timp ce FSLI este cea mai importantă, cu aproape 191.000 de membri.
Tăriceanu: Grevele nu sunt o soluţie
Premierul Călin Popescu Tăriceanu crede că grevele nu sunt o soluţie în acest moment. "Am discutat cu ministrul Educaţiei şi i-am cerut să facă o discuţie cu sindicatele din Educaţie, un dialog care mi se pare util în această perioadă. Nu cred că grevele sunt cele care pot să rezolve aceste probleme. Invit pe toţi la dialog, la responsabilitate", spune Tăriceanu.
Primul-ministru susţine că "pe măsură ce dezvoltarea economică va continua, aspiraţiile şi dorinţele cetăţenilor către o viaţă mai bună vor putea fi fără îndoială îndeplinite".
1 EUR= 4.1298 RON 

















Feedback
"Nu te baga in tarate ca te mananca porcii".
aia care au 7-8-9 sute lei ce sa mai spuna?!
hai taci si inghite, ca si dupa cum te exprimi imi dau seama ce educatie le dai tu la clasa elevilor.
Ce am retinut eu de aici e ca un profesor ca dta nu face altceva decat sa aplice santajul si limbajul de strada.
Indiferent daca obtineti sau nu mairea ( nu e treaba mea) eu nu mi-as da copilul pe mana unuia ca dvs. Ba mai mult sa aud de astfel de lucruri as merge si mi-as retrage copilul.
Ati generalizat si rau ati facut . Acum chiar ca ati starnit desconsideratia noastra a parintilor vizavi de dvs dascalii ( care recurgeti la astfel de mijloace RUSINOASE pentru ceea ce pp a fi DASCAL si deloc deontologice).
Pacat , vad ca mai sunt pe aici pe forum cativa care va "acompaniaza" , nu faceti decat sa va denigrati.
Sper ca ati obs ca am vb decent , iar sfatul a fost unul cat se poate de prietenesc , pe care dvs il luati cum vreti.
Pai intr-un oras de provincie ( de ex) cati cu studii superioare( ca si voi) iau salariul asta?!
Multi viseaza si putini ( 10 %) il primesc.
Aplica pe jobs.realitatea.net
Vad ca dna OFI-LITA nu s-a mai sinchisit sa te corecteze nu se scrie feedbak ( de fapt nici ea din gramatica nu-si mai ridica ochii, atata stie atat face).
Poate puneti de un brainstorming si o sa iasa ceva "distructiv" acolo la voi :))
la alea 18 ore pe care spuneai ca le ai pe sapt cred si eu ca te odihnesti ( numai expiratii dupa 18 ore/sapt) se pot simt obositi.
Pentru că la vremea respectivă, oricât am blama comunismul, performanţa conta, şi nu şmecheria ieftină (cum este cea a politicienilor de azi). Citesc postările şi constat totala ignorare a normelor limbii române. Sunt de acord că nu este necesar să cunoşti teoria relativităţii, mecanica cuantică, teoriile economice de ultimă oră, filosofia grecilor antici, dar să nu te poţi exprima în propria limbă ? Este cel puţin jenant ! Nu ştiu cum se face că tocmai aceia care îi atacă pe profesori se exprimă atât de încâlcit şi fără logică. Poate pentru că niciodată n-au dat niciun ban pe cei care doreau să-l educe....
Intrebarea mea fireasca este de ce nu se da exemplu de catre stimatul nostru GUVERN, prin a-si micsora salariile si toate avantajele date acum pe ultima suta pina la alegeri??Atunci poate ar avea un punct de vedere oarecum favorabil...,dar ei de ce sa renunte ptr un bun al lor...,NU si gata,in schimb ceilalti sa renunte.Poate se v-a reusi unicameral si afara cu ei din imensa cladire care parca ar fi un blestem din partea lui Ceausescu...pentru care platim si dupa 1989 la modul flagrant.