"Nu ne interesează când îşi programează şedinţele domnul Poteraş. Colegii noştri din celelalte sectoare şi-au primit banii cu mai bine de o lună în urmă. Odată intraţi în concediu, profesorii ar fi trebuit să aibă aceşti bani. Şi nu e prima dată când se întâmplă asta, în fiecare an este la fel", a declarat preşedintele executiv al Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret", Marius Nistor.

Săptămâna trecută, sindicaliştii au trimis o scrisoare deschisă primarului Cristian Poteraş şi Consiliului Local al sectorului 6, în care cereau alocarea de urgenţă a fondurilor pentru plata concediului personalului din învăţământ, în caz contrar cadrele didactice urmând să declanşeze acţiuni de protest.

De celalaltă parte, reprezentanţii primăriei susţin că drepturile băneşti ale profesorilor din sectorul 6 vor fi plătite cel mai târziu pe data de 20 iulie.

"La prima şedinţă a consiliului local, au fost validate mandatele şi a fost învestit în funcţie primarul, însă, la cea de-a doua, care va avea loc pe 12 iulie, vor fi aprobate şi fondurile pentru respectivele plăţi către cadrele didactice. Apoi, în cel mult o săptămînă, profesorii îşi vor primi banii", a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei sectorului 6, Cristian Fiţuc.