Preot italian, condamnat la închisoare pentru pedofilie

În urma percheziţiilor efectuate atât la reşedinţa profesorului, cât şi la cea a unui complice, au fost ridicate 300 de suporturi magnetice cu înregistrări pornografice.

Cetăţeanul german M.R., în vârstă de 30 de ani, dădea cursuri de karate la o şcoală din Municipiul Zalău, racolând, astfel, copii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, potrivit unui comunicat remis, marţi, de Inspectoratul General al Poliţiei.

Potrivit sursei citate, aproximativ 10 minori înscrişi la cursurile de karate au fost ademenţi de către suspect la reşedinţa cetăţeanului german, precum şi în diferite hoteluri din Braşov şi Costineşti, unde erau duşi în tabere organizate, fiind filmaţi în diferite ipostaze, cu tentă sexuală.

Filmele rezultate, subtitrate în limba engleză de către un complice, U.J.A., din Municipiul Satu Mare, au fost vândute de către M.R. unei firme din Canada, pentru suma de 3.000 de dolari/ bucată, fiind ulterior difuzate pe diferite site-uri pornografice. Banii erau trimişi cetăţeanului german prin transfer bancar, în diferite bănci din Ungaria.

Din cercetări a reieşit că au fost realizate aproximativ 100 de filme cu caracter pornografic.

În baza probatoriului administrat în cauză, procurorii D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Sălaj au dispus reţinerea lui M.R. pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 18 alin 1 din Legea nr. 678/ 2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, respectiv vinderea, distribuirea, confecţionarea de filme cu caracater  pornografic ce prezintă sau implică minori care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

Tribunalul Sălaj a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.