Prof. dr. Streinu-Cercel: vaccinarea fetelor de 9-10 ani previne cel mai eficient cancerul de col uterin
Directorul Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Capitală, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, este de părere că vaccinarea obligatorie a fetelor de 9-10 ani este cea mai eficientă soluţie de prevenire a cancerului de col uterin.
"Vaccinarea obligatorie va reduce considerabil numărul apariţiilor de noi cazuri. Potrivit datelor statistice, 80% dintre femeile din România au fost infectate cu virusul care cauzează cancerul de col", a precizat Streinu-Cercel, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută alături de fostul secretar de stat american Madeleine Albright.
Fostul oficial american a propus oficialităţilor române implementarea unui program naţional de vaccinare împotriva cancerului de col uterin, în condiţiile în care România se situează pe primul loc în Europa în privinţa mortalităţii din cauza acestei boli.
"Situaţia din România privind cancerul de col necesită măsuri urgente de adoptare a unei strategii complete şi eficiente de prevenire. Un program de vaccinare, alături de campania de informare şi educare, va salva vieţi. Acest tip de cancer este singurul care poate fi prevenit şi ar fi un gest nebunesc din partea autorităţilor să lase şase femei pe zi să moară din cauza acestei boli, după cum arată statisticile", a declarat Madeleine Albright.
Potrivit statisticilor, până în anul 2015, ar putea fi prevenite, anual, aproape cinci milioane de decese în întreaga lume, prin eforturi susţinute de imunizare a populaţiei. Cu banii cheltuiţi pentru tratamentul unui caz de cancer de col uterin pot fi prevenite, cu ajutorul vaccinului, cel puţin 50 de cazuri.
În România, în fiecare an, aproximativ 3.500 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin şi peste 2.000 mor din cauza acestei boli. Statisticile plasează România pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul cazurilor de cancer de col uterin, ţara noastră fiind urmată de Bulgaria şi Slovacia.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Diaspora strange ajutoare pentru sinistrati
Atac dur al ministrului de Interne la adresa...
Mircea Toader spune că oamenii morţi în ger...
Jurnal Realitatea Tv Cluj 13.02.2012 ora 18.10
Trafic ingreunat pe DN1 din cauza zapezii
Un bătrân invalid a fost scos din casă după...








Feedback


Prof. dr. Streinu-Cercel: vaccinarea fetelor de 9-10 ani previne cel mai eficient cancerul de col uterin