Producătorii vor livra toate medicamentele necesare populaţiei
Producătorii internaţionali vor livra în continuare toate medicamentele necesare populaţiei. Asigurarea vine de la Ministerul Sănătăţii, după ce situaţia a fost evaluată de membrii Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente împreună cu ministrul Eugen Nicolăescu.
Acesta susţine că este deschis la discuţii pentru realizarea unui nou memorandum, cu toată industria farmaceutică, astfel încât până la sfârşitul lunii septembrie să fie introdusă o nouă modalitate de calculare a preţurilor . Într-un comunicat al ministerului Sănătăţii se precizează că s-a constituit un grup de lucru pentru finalizarea prevederilor viitoarei metodologii.
"Producătorii vor livra, în continuare, toate medicamentele necesare populaţiei, inclusiv cel pentru programele naţionale de sănătate, şi vor onora comenzile distribuitorilor. În urma discuţiilor avute cu reprezentanţii MSP, aşteptăm însă o nouă modalitate de calculare a preţurilor la medicamentele din Catalogul Naţional al Preţurilor Medicamentelor, până la sfârşitul lunii septembrie", a declarat Dan Zaharescu, directorul executiv ARPIM.
Asigurările ministerului vin după ce marţi, preşedintele Colegiului Farmaciştilor, Clara Popescu, a anunţat că în trei zile, ar putea să dispară din farmacii medicamentele pentru cancer şi diabet.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta







Feedback

