“Virgil Măgureanu era şeful serviciilor de informaţii. El a dat directiva unor subordonaţi de-ai săi din zonele respective (n.r – Valea Jiului) să-i mobilizeze pe mineri să-i aducă în Bucureşti. Toţi aceşti ofiteri au fost puşi sub acuzare. Unii chiar au prăduit casa lui Raţiu şi sediul PNŢCD împreună cu minerii de unde au luat bani”, a explicat Voinea la Realitatea FM.
Fostul procuror militar Dan Voinea mai spune ca minerii au fost manipulaţi şi ca în unele cazuri li s-a folosit uniforma.
“Mi-am dat seama ca au fost folosiţi. Au fost folosiţi şi ei şi uniformele lor. Peste 1.000 de mineri au fost duşi într-o unitate militară unde li s-a dat echipament militar şi uniforme probabil ca au fost folosite de alte persoane”, a adaugat fostul procuror militar.
Dan Voinea a fost procuror militar din anul 1982 iar între anii 1997 şi 2000 a deţinut şefia Sectiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În decembrie 1989, a fost desemnat procuror în cazul procesului soţilor Ceauşescu, la acea dată având gradul de maior la Direcţia Procuraturii Militare.
Procurorul Dan Voinea a participat la procesul Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu, el întocmind rechizitoriul pe baza căruia cei doi au fost condamnaţi la moarte şi executaţi, în 25 decembrie 1989. Generalul magistrat Voinea este cel care a instrumentat două dintre cele mai importante dosare post-decembriste, cel al mineriadei din 13-15 iunie 1990 şi cel al Revoluţiei din decembrie 1989.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M