Solicitarea procurorului a fost discutată în şedinţa de miercuri a CSM.
Emilian Eva a fost delegat la DNA nivel central din 2007 şi în luna mai
a anului trecut se ocupa de dosarul "Loteria II" în care sunt cercetaţi
Dan Voiculescu şi Gheorghe Copos.
Fostul preşedinte al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, declara la
data de 14 mai 2007, la o dezbatere televizată că procurorul Emilian
Eva i-a comunicat
că este nevinovat. A doua zi, Biroul de Informare şi Relaţii Publice a
DNA a venit cu precizări, potrivit cărora "procurorul Emilian Eva nu
i-a comunicat lui Dan Voiculescu că este nevinovat. Aceasta în
condiţiile în care Dan Voiculescu a fost pus sub învinuire şi deci are
calitatea de învinuit în dosarul penal instrumentat de DNA, fapt
neschimbat până în prezent. De aici rezultă că procurorul apreciază că
există indicii şi probe care să justifice urmărirea penală împotriva
lui Dan Voiculescu".
La data de 4 decembrie 2008, DNA l-a trimis în judecată pe liderul PC,
Dan Voiculescu, alături de fostul ministru al telecomunicaţiilor, Sorin
Pantiş, preşedintele CA al ADS, Corneliu Popa, şi directorul
Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), Gheorghe Mencinicopschi, în
legătură cu privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări
Alimentare.
Potrivit DNA, Dan Voiculescu este acuzat de folosire
de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un
partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în
scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau
alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în formă continuată.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.
Procurorul care l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu vrea să se întoarcă la Iaşi
Magistratul Emilian Eva, care l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu pentru privatizarea ICA şi care se ocupa de dosarul "Loteria II", a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii încetarea activităţii în cadrul DNA şi transferul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M