Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe avocatul Gavril Huza din Tg. Mureş

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a avocatului Gavril Huza, din cadrul Baroului Mureş, acuzat de trafic de influenţă, informează DNA.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe avocatul Gavril Huza din Tg. Mureş
Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe avocatul Gavril Huza din Tg. Mureş

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în data de 26 martie 2011, Gavril Huza, în calitate de avocat în Baroul Mureş, a pretins de la o persoană denunţătoare suma de 2.000 lei, lăsând să se creadă că ar avea trecere pe lângă un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, pentru ca aceasta să nu propună instanţei competente arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a soţului denunţătoarei şi să dispună restituirea  autoturismului aflat sub sechestru asigurător. A doua zi, avocatul a primit de la denunţătoare suma de 2.000 lei.

Gavril Huza a fost reţinut pe 1 aprilie, dar Curtea de Apel Tîrgu Mureş a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile, înlocuind această măsură cu interdicţia de a nu părăsi ţara.

În cauză, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul MAI - Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Târgu Mureş.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro