Procesul Rodicăi Stănoiu cu CNSAS ajunge la Tribunalul Bucureşti
Curtea de Apel Bucureşti a decis, luni, să trimită la Tribunalul Bucureşti dosarul în care fostul ministru al Justiţiei, Rodica Stănoiu, a contestat verdictul de poliţie politică dat de CNSAS.
Astfel, magistraţii au admis excepţia de necompetenţă în favoarea
Tribunalului Bucureşti, excepţie ridicată de CNSAS.
Astfel, după ce legea CNSAS a fost declarată neconstituţională, s-a
schimbat competenţa instanţelor, Tribunalul devenind prima instanţă de
judecată care se poate pronunţa asupra unei eventuale colaborări cu
poliţia politică.
Colegiul CNSAS a respins, pe 6 februarie 2007, contestaţia depusă de
Rodica Stănoiu, menţinând verdictul iniţial de poliţie politică în
cazul ei.
Stănoiu a primit primul verdict de poliţie politică pe 7 decembrie
2006, după ce Colegiul CNSAS a decis, urmare a unor expertize
grafologice, că ei îi aparţineau notele informative semnate sub
pseudonim "Sanda".
După ce a fost audiată prima oară de CNSAS în vara anului trecut, Stănoiu, fost ministru al Justiţiei în timpul guvernării Năstase, a demisionat din PSD pentru a nu implica partidul în scandalul provocat de apariţia dosarului său de Securitate.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...
Jandarmii au deszapezit la Buzau
Ungureanu il poceste pe Nazare
Deszapezire in Bucuresti
Pe trotuarele din Bucuresti nu se poate circula








Feedback

