La termenul de săptămâna trecută, avocatul Gheorghiţă Mateuţ, cel care îl reprezintă pe primar în proces, a susţinut în faţa instanţei că în acest dosar există excepţii de neconstituţionalitate, care ar trebui să ducă la anularea actelor de urmărire penală. În acest sens, avocatul a depus în instanţă cinci excepţii de neconstituţionalitate, din care au fost admise două. Este vorba de excepţiile privind efectuarea de către ofiţeri de Poliţie a unor acte de urmărire penală.
De asemenea, unul dintre avocaţii primarului a spus, joi, că „99 la sută din dosarul de urmărire penală a fost realizat de poliţişti, nu de procurorii DNA“. Gheorghiţă Mateuţ a mai spus că la întocmirea acestui dosar au fost implicate mai multe instituţii, printre care şi Serviciul Român de Informaţii, Direcţia Generală Anticorupţie şi Serviciul de Protecţie Internă.
Direcţia Generală Anticorupţie are termen 24 de ore pentru a ataca cu recurs la Curtea de Apel Timişoara hotărârea instanţei de la Arad privind adminterea celor două excepţii de neconstituţionalitate. Unul dintre avocaţii primarului a spus că nu exclude varianta ca şi apărarea să atace cu recurs respingerea celor trei excepţii de neconstituţionalitate.
În luna iunie, Curtea Constituţională a respins alte excepţii de neconstituţionalitate invocate de apărătorul primarului din Arad. Mateuţ a precizat că excepţiile de neconstituţionalitate invocate au privit un text în baza căruia s-a cerut condamnarea primarului care nu prevede pedeapsă.
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a fost trimis în judecată în octombrie 2007, pentru luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obţinerea unui avantaj patrimonial. În acest caz au mai fost trimişi în judecată Francisc Demeter şi Radu Vasil. Din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat că, în cursul lunii martie 2005, în calitate de primar al municipiului Arad, Falcă a primit de la Demeter Francisc şi Vasil Radu un imobil mai valoros cu 111.550 de euro decât apartamentul dat la schimb. Potrivit procurorilor, această tranzacţie s-a efectuat pentru ca, în schimb, Gheorghe Falcă să-i favorizeze pe cei doi mituitori în obţinerea, la un preţ subevaluat, a unui teren aparţinând Consiliului Local Arad, situat în centrul oraşului.
Primăria municipiului Arad a vândut, în 2006, către SC Elecon cinci hectare de teren, cu 16 euro metrul pătrat (plus TVA). Firma a vândut ulterior aceeaşi suprafaţă de teren unei societăţi comerciale din Timişoara, Plaza Center SRL. Suma pe care Primăria a încasat-o este de 838.944 euro + TVA. Câteva luni mai târziu, Adunarea Generală a Acţionarilor de la „Plaza Center“ a hotărât cumpărarea imobilelor de la „Elecon“ cu preţul de 2.936.304 euro + TVA.
În acest caz au fost audiaţi toţi funcţionarii Primăriei Arad, care au participat la elaborarea proiectului privind vânzarea terenului respectiv, dar şi consilierii municipali care au votat proiectul.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M