Procesul Hidroelectrica, în care sunt judecaţi membri din conducerea instituţiei pentru prejudicierea companiei cu 1,8 milioane de euro, a fost suspendat. Dosarul a fost trimis la Curtea Constituţională, după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis o excepţie de neconstituţionalitate ridicată de apărătorii celor 11 inculpaţi.

Avocaţii susţin că societatea Hidroelectrica a fost constituită parte civilă şi vătămată în proces fără să îşi dea acordul asupra acestui lucru.

La jumătatea anului trecut, procurorii DNA au trimis în judecată 11 persoane, atât din interiorul societăţii, cât şi parteneri de afaceri, pentru abuz în serviciu în formă calificată. Printre aceştia se află şi fostul director al Hidroelectrica, Traian Oprea, acuzat că ar fi aprobat cumpărarea de aparatură electrică de joasă tensiune contrafăcută, la preţuri supraevaluate şi nerespectând legea achiziţiilor publice.

O altă parte a dosarului Hidroelectrica se află încă pe masa procurorilor şi îl vizează şi pe fostul ministru al Economiei, Codruţ Şereş.