Tribunalul corecţional din Paris a anunţat marţi amânarea "până în jurul datei de 20 iunie" a procesului împotriva fostul preşedinte francez Jacques Chirac într-un caz de angajări fictive la primăria Parisului, transmite AFP. Tribunalul a acceptat recursul depus de unul dintre avocaţii apărării, informează Agerpres.
Chirac, 78 de ani, este suspectat că a permis, pe când conducea primăria Parisului (1977-1995), remunerarea unor persoane care lucrau de fapt pentru partidul său politic, Adunarea pentru Republică - RPR, devenită Uniunea pentru o Mişcare Populară - UMP.
Dosarul presupuselor locuri de muncă fictive are două părţi: una - judecată la Paris - referitoare la 21 de locuri de muncă suspectate de complezenţă, iar alta - judecată la Nanterre, în apropiere de Paris, având ca obiect şapte locuri de muncă ocupate de membri permanenţi ai RPR.
În această a doua parte, fostul premier şi actual şef al diplomaţiei franceze Alain Juppe a fost condamnat în 2004, Jacques Chirac fiind protejat la vremea respectivă de imunitatea sa prezidenţială.
Primăria Parisului, considerată principalul păgubit, a renunţat să se constituie parte civilă după un acord de indemnizare încheiat în septembrie 2010 cu UMP şi cu Jacques Chirac. Asociaţia de luptă împotriva corupţiei Anticor şi mai multe persoane particulare s-au constituit însă în parte civilă pentru a aduce dosarul în faţa instanţei.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M