Procedurile de avort ale gravidei de 11 ani au fost amânate
Lucrurile se complică la Londra în cazul fetiţei de 11 ani, care a venit în Marea Britanie pentru un avort. Medicii de la clinica Marie Stopes aşteaptă încă undă verde de la autorităţile britanice, de la care trebuie să obţină o derogare pentru a putea face intervenţia în această clinică.
Fetiţa de 11 ani este supusă astăzi intervenţiei de întrerupere a sarcinii într-o clinică din Londra
Medicii au fost nevoiţi să amâne intervenţia programată marţi, pe motiv că autorităţile au cerut ca toate analizele fetiţei făcute in ţară să fie traduse în engleză. În acest fel, autorităţile britanice, vor să se asigure că întreruperea de sarcină este legală în Marea Britanie.
Medicii britanici refuză să ofere detalii despre operaţia fetiţei, iar părinţii acesteia vor să pună capăt mediatizării cazului.
Potrivit informaţiilor furnizate de femeia care suportă costurile acestei operaţii, o româncă din Marea Britanie, femeie de afaceri, intervenţia va avea două etape: mai întâi, medicii îi vor administra fetiţei o pastilă pentru a-i dilata colul, apoi vor extrage copilul prin metoda aspiraţiei. Medicii sunt încrezători că această intervenţie nu va prezenta riscuri pentru corpul fetiţei.
Iniţial micuţa trebuia să facă avort la o altă clinică din Marea Britanie, dar aceasta nu are licenţa necesară astfel încât să intervină în cazul gravidelor sub 12 ani.
Cazul a intrat şi în atenţia poliţiei şi asistenţilor sociali din Marea Britanie, care au cerut dosarul medical al copilei, pentru verificări.
Şi comisia interministerială a decis că fetiţa poate face întrerupere de sarcină, chiar şi în România.
Specialiştii susţin că sarcina şi o eventuală naştere ar continua abuzul la care a fost supusă, iar fetiţa ar putea avea pe viitor tulburări psihice grave.
La începutul lunii iunie, fetiţa de 11 ani din comuna Piatra Şoimului, judeţul Neamţ, a fost dusă de părinţi la spital după ce s-a plâns de dureri abdominale.
Medicii au constatat că ea este însărcinată în luna a patra. Fetiţa a mărturisit că a fost violată de unchiul său, în vârstă de 19 ani, care apoi a ameninţat-o cu moartea dacă povesteşte cuiva ce i s-a întâmplat.
Pe 10 iunie, o comisie medicală de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ a decis că viaţa copilei este pusă în pericol de sarcină şi a recomandat ca aceasta să facă un avort. Fetiţa a fost trimisă însă la Iaşi, unde specialiştii au stabilit, la sfârşitul săptămânii trecute, că ea poate duce sarcina la termen.
Medicii ieşeni au invocat Codul Penal care spune că o sarcină de peste 14 săptâmâni poate fi întreruptă doar dacă e pusă în pericol viaţa mamei sau dacă fătul are malformaţii grave.
Cazul fetiţei din judeţul Neamţ a impresionat multă lume. O cititoare a ziarului Evenimentul Zilei s-a oferit să o ajute să facă avort în Marea Britanie, unde legislaţia permite o astfel de intervenţie până la 24 de săptămâni de sarcină.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a susţinut o conferinţă de presă, în cadrul căreia a declarat că Ministerul nu poate interveni în actul medical, poate interveni doar în legislaţie.
După conferinţa de presă, mama fetiţei a dat o declaraţie în direct pentru Realitatea TV. Vezi această declaraţie
Unchiul fetiţei rămase însărcinată la 11 ani a primit mandat de arestare
În timp ce fetiţa de 11 ani aşteaptă din clipă în clipă intervenţia de întrerupere a sarcinii, unchiul violator a primit, în lipsă, mandat de arestare.
Decizia a fost luată de magistraţii Curţii de Apel Bacău. Adrian Fasolă, de 19 ani, din Piatra Şoimului este de negăsit după ce victima violului, chiar nepoata lui, le-a povestit poliţiştilor despre abuzurile la care a fost supusă.
Medicii britanici vor preleva mostre de ţesut de la făt pe care le vor trimite în România în vederii efectuării de teste ADN. Aceste teste vor ajuta la stabilirea paternităţii, putând fi totodată folosite ca probă împotriva unchiului violator.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?
Nepoata vicelui CJ Valcea retinuta pentru...
Reacţii aprige la înscrierea lui Oajdea în...
Udrea a renunţat la tocuri
Anchetă după moartea lui Dinu Damaschin
UDMR: Din aprilie, cresc salariile








Feedback

